Acțiune de amploare a polițiștilor. 860 de persoane verificate
În perioada 29 – 30 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite cu violență în segmentul stradal, pe raza județului Botoșani.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 860 de persoane și oprite pentru control, 380 de autoturisme, fiind testați cu aparatul etilotest 140 de conducători auto.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 120.000 de lei, cele mai multe dintre acestea, respectiv 111, fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier.
În același context, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de 43.000 de lei persoanelor care au încălcat normele de conviețuire socială.
De asemenea, au fost verificate 17 societăți comerciale cu privire la respectarea prevederilor legale.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Botoșani și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în perioada următoare, în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, creșterea gradului se siguranță publică și asigurării respectării normelor legale.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.