Accident la Flămânzi: autoturism răsturnat, șoferul a refuzat testarea pentru alcool

Accident la Flămânzi: autoturism răsturnat, șoferul a refuzat testarea pentru alcool

La data de 21 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Flămânzi.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat, de 55 de ani, a condus un autoturism în localitatea Flămânzi, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanuluiv și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe cupola mașinii.

În urma accidentului, a rezultat doar avarierea autoturismului.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul etilometru, însă acesta a refuzat.

Polițiștii i-au adus la cunoștință bărbatului că este obligat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat, din nou, să se supună recoltării în prezența personalului medical.  

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut permisul de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Stirea anterioara

AJPIS Botoșani a alimentat peste 28.000 de conturi pentru plata facturilor la energie

Stirea Urmatoare

Reținut pentru 24 de ore după ce a tâlhărit și bătut un bărbat chiar în propria locuință

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.