Accident la Copălău. A ajuns la spital după ce mort de beat, a intrat cu maşina într-un gard

Accident la Copălău. A ajuns la spital după ce mort de beat, a intrat cu maşina într-un gard

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, duminică 31 mai, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 208 H, pe raza localității Copălău a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. 

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt: 
Un tânăr de 26 de ani din localitatea Copălău, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 208 H, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma impactului conducătorul auto a suferit vătămări corporale, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,12 alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Botoșăneanul care și-a înjunghiat concubina a fost pus în libertate de autorități

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.