Abateri pe bandă rulantă. În două zile, Poliția Rutieră a descoperit zeci de șoferi care nu respectă legea

Abateri pe bandă rulantă. În două zile, Poliția Rutieră a descoperit zeci de șoferi care nu respectă legea

În acest weekend, 4-6 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală și a Polițiilor orășenești si municipale au organizat ample acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru  prevenrirea și combaterea accidentelor rutiere. 

Astfel, aceștia au acționat în localitățile Botoșani, Dorohoi, Mihăileni, Ștefănești, Flămânzi și Darabani, în cadrul activităților fiind efectuate controale și pentru verificarea legalității societăților comerciale.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei, totodată fiind reținute și 15 permise de conducere.

Stirea anterioara

Măsuri de ordine la meciul de fotbal F.C. Botoșani – F.C. Dinamo București

Stirea Urmatoare

Conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, ediția a II-a

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.