A pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului

A pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului

Polițiștii au depistat duminică, 29 septembrie 2013, în jurul orei 17:40, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Victoria, comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, pe S. CLAUDIU de 26 ani, din municipiul Botoșani, posesor al permisului de conducere eliberat de autoritățile grecești, ajungând pe un sector de drum acoperit cu pietriș, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, derapând în șanțul de la marginea drumului.

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime omenești. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,82 %g alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.