A fost stabilită cauza morţii poliţistului de 26 de ani din Botoșani

A fost stabilită cauza morţii poliţistului de 26 de ani din Botoșani

Medicii legişti din Botoşani au efectuat, miercuri dimineaţă, necropsia cadavrului agentului Bogdan Ştefănică, de 26 de ani, de la Secţia de Poliţie Rurală Corni, care a fost găsit mort, marţi dimineaţă, în faţa scării blocului în care locuieşte. Potrivit concluziilor specialiştilor, moartea tânărului poliţist s-a produs din cauza înecării cu propria vomă, scrie botosaninews.

Moartea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, ca urmare a asfixiei mecanice prin regurgitare alimentar- tranheo-bronşic. Urmează ca în perioada următoare să aibă loc şi toxicologie, pentru că, ca la oricare altă necropsie, s-au recoltat şi probe pentru analizele toxicologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Daniela Gheorghiescu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.