57 de sancțiuni în valoare de peste 16.000 de lei aplicate într-o acțiune a polițiștilor botoșăneni

57 de sancțiuni în valoare de peste 16.000 de lei aplicate într-o acțiune a polițiștilor botoșăneni

În ziua de 27 martie 2022, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor de circulație. 

Astfel, au fost organizate acțiuni atât pentru creșterea vizibilității forțelor de ordine în apropierea  punctelor de trecere a frontierei cât și pentru prevenirea faptelor antisociale în astfel de locuri. 

De asemenea, a fost supravegheat traficul rutier, fiind utilizate autospeciale cu aprate radar, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație. 

În cadrul activităților au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate 110 autovehicule, iar  în urma neregulilor constatate au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei. 

De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare și a fost constatată în flagrant delict, o infracțiune.

Exemple:
La data de 27 martie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Str. Dealului, sat Lunca, comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate. 

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

În ziua de 26 martie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au acționat pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe luciul de apă al Lacului de acumulare „Stânca-Costești” și zonele adiacente acestuia.

În cadrul activităților au fost legitimate peste 31 de persoane și verificate: 30 de permise de pescuit recreativ/sportiv, 2 autorizații de pescuit comercial și 3 ambarcațiuni de pescuit comercial, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 300 de lei pentru lipsa permisului de pescuit recreativ în ape de frontieră.

Stirea anterioara

Ajutor 24 de ore din 24 pentru cetățenii ucraineni - FOTO

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.