31 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști la Dorohoi

31 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști la Dorohoi

La data de 10 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și verificate 68 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

Totodată, ca măsura complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Stirea anterioara

Dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Stirea Urmatoare

Dorohoian reținut după ce a furat mai multe colete din interiorul unei mașini de curierat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.