Alege să fii fair-play! – activitate a jandarmilor săvineni la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului la Dezastre - „Copii protejați, comunitate mai sigură”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani marchează Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului la Dezastre, celebrată anual pe 13 octombrie, printr-o serie de activități dedicate informării, educării și pregătirii populației pentru a face față situațiilor de urgență.
Sub sloganul „Copii protejați, comunitate mai sigură”, ISU Botoșani desfășoară în această perioadă acțiuni concentrate în unități de învățământ din județ, dar și în zonele cu aglomerări de persoane din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, precum și comunele Coșula și Flămânzi.
Scopul principal este educarea și informarea preventivă a adolescenților și implicarea acestora în activități de prevenire a dezastrelor. Totodată, pompierii vor oferi informații privind modul în care dezastrele afectează cei mai tineri membri ai comunității și ce pot face părinții și cadrele didactice pentru a-i proteja.
Activitățile organizate includ:
- acțiuni de informare și educare preventivă privind comportamentul în cazul producerii unor dezastre naturale sau tehnice;
- promovarea meseriei de pompier și a programului național „Salvator din pasiune” prin participarea la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți;
- exerciții de evacuare în caz de cutremur, inundații sau incendiu, pentru testarea reacției și a modului de acțiune;
- Ziua Porților Deschise la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Darabani, Flămânzi, Trușești și Coțușca, organizată sâmbătă, duminică și luni, între orele 10:00 – 14:00. Cu această ocazie, cetățenii pot interacționa direct cu salvatorii, pot viziona tehnica de intervenție și pot afla cum pot deveni eroi în comunitatea lor.
Aceste demersuri urmăresc nu doar creșterea gradului de pregătire individuală, ci și consolidarea unei culturi a prevenției în rândul comunității locale. Pentru că un copil bine informat este un adult responsabil de mâine, iar o comunitate pregătită este o comunitate mai sigură.
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului la Dezastre este o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, care încurajează eforturile globale de reducere a vulnerabilității și a impactului dezastrelor asupra oamenilor și mediului.
Informații despre comportamentul corect în cazul producerii unor situații de urgență – precum incendii, inundații, cutremure – dar și reguli generale de siguranță în viața de zi cu zi pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență: https://fiipregatit.ro, canalul de YouTube „InformarePreventivă IGSU” și site-ul ISU Botoșani, secțiunea Prevenire/ Campanii (https://isubt.igsu.ro/campanii/copii-protejati-comunitate-sigura-1512 ).
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.