Autorităţile sanitar-veterinare, în alertă după apariţia unui focar de variolă ovină

Autorităţile sanitar-veterinare, în alertă după apariţia unui focar de variolă ovină

Ținând cont de apariția unui focar de variolă ovină în județul Iași și evoluția unor focare de pesta micilor rumegătoare pe teritoriul țării se impune aplicarea de măsuri permanente pentru evitarea aparitiei de focare de boală pe teritoriul județului Botoșani.
 
D.S.V.S.A Botoșani informează populația și operatorii din sectorul zootehnic că trebuie respectate măsuri stricte pentru protejarea sectorului economic de creștere a rumegătoarelor mici dupa cum urmează:

Se interzice circulația animalelor din exploatație fără a fi identificate, însoțite de documente sanitar veterinare și numai după examinarea clinică a acestora de către medicul veterinar.

Se interzice intrarea în exploatație a vehiculelor ce nu sunt igienizate, dezinfectate.

Pentru abatoare: Este permis doar transportul direct din exploatații sau centre de colectare către abator, aprobat exclusiv în baza unei solicitări scrise verificate de DSVSA Botoșani.

Restricții la pășunat: Se elimină contactul dintre turme prin interzicerea pășunatului în zonele afectate și interzicerea utilizării aceleiași pășuni de către mai mulți crescători, a zonelor de adapat.

Filtre rutiere și intervenție în 60 de minute: Poliția, Jandarmeria și Poliția de Frontieră intensifică controalele. În cazul interceptării unui transport clandestin, animalele sunt reținute, iar un medic veterinar DSVSA va sosi la fața locului în maximum 60 de minute pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.

Monitorizarea fondurilor de vânătoare: Gestionarii au obligația de a colecta și transporta de urgență la laboratoarele DSVSA toate cadavrele de rumegătoare, (cervide) găsite pe teritoriul fondului cinegetic pentru stabilirea cauzei morții prin examen de laborator.

Neutralizarea carcaselor: Primăriile din zonele de restricție sunt obligate să asigure facilitățile logistice pentru neutralizarea în siguranță a cadavrelor din exploatații.

Pesta micilor rumegătoare și variola ovină și caprină sunt boli virale extrem de contagioase care afectează ovinele și caprinele. Aceste boli nu se transmit la om, însă pot provoca pierderi economice importante prin mortalitate ridicată și prin restricțiile impuse asupra circulației animalelor.

Pentru limitarea riscului de răspândire a virusului, DSVSA Botoșani recomandă tuturor deținătorilor de ovine și caprine să monitorizeze permanent starea de sănătate a animalelor și să acorde o atenție deosebită apariției următoarelor semne clinice:
• febră ridicată;
• secreții nazale și oculare;
• leziuni la nivelul cavității bucale și al limbii;
• slăbiciune și apatie;
• diaree, uneori cu sânge;
• avorturi și mortalitate crescută.

În cazul observării unor astfel de simptome, proprietarii trebuie să anunțe de îndată medicul veterinar de liberă practică împuternicit sau DSVSA Botosani, fără a muta, vinde, comercializa ori sacrifica animalele suspecte de boală.
Totodată, DSVSA Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de biosecuritate:
• izolarea imediată a animalelor bolnave sau suspecte de boală;
• limitarea accesului persoanelor străine în exploatații;
• curățarea și dezinfecția periodică a adăposturilor, echipamentelor și mijloacelor utilizate în exploatație;
• respectarea recomandărilor medicului veterinar și a restricțiilor sanitar-veterinare în vigoare.
Virusul se poate răspândi prin contactul direct între animale, prin transportul și comerțul cu animale infectate, prin apă și furaje contaminate, precum și prin echipamente, îmbrăcăminte și încălțăminte contaminate.

Depistarea timpurie și notificarea imediată a suspiciunilor reprezintă cele mai eficiente măsuri pentru limitarea răspândirii bolii și protejarea efectivelor de animale.

DSVSA Botoșani face apel către toți crescătorii de ovine și caprine din județ să manifeste responsabilitate și să colaboreze permanent cu medicii veterinari. Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat. Intervenția rapidă reprezintă cea mai eficientă măsură pentru limitarea răspândirii bolii și protejarea efectivelor de animale.

DSVSA Botoșani monitorizează permanent evoluția situației epidemiologice și aplică măsurile de supraveghere și control prevăzute de legislația sanitar-veterinară, în colaborare cu instituțiile cu atribuții în domeniu.

Stirea anterioara

Dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice

Stirea Urmatoare

„Cânt și Joc pe Valea Jijiei” Comuna Ungureni readuce la viață tradiția

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.