Vezi ce evenimente a pregătit Uvertura Mall pentru voi în această sâmbătă - FOTO

Vezi ce evenimente a pregătit Uvertura Mall pentru voi în această sâmbătă - FOTO

Uvertura Mall are pregătit 3 evenimente pentru copii și părinți, de la sesiuni de experimente până la ateliere de creație.

Sesiune de experimente științifice fizice și chimice:

Uvertura Mall Botoșani invită elevii, sâmbătă, între orele 12:00-13:00, la o Sesiune de experimente științifice fizice și chimice, la etajul 2.  

Elevii și nu numai, vor putea interacționa cu cele mai interesante experimente fizice și chimice puse la dispoziție atât de profesori, cât și de elevii acestora.

Eveniment în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Școala Gimnazială nr. 11, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga" și Liceul „Alexandru Cel Bun".

Atelier de Dans Popular:

Sâmbătă, 24 octombrie 2015, între orele 16:00-18:00, la etajul 3, invităm toți copiii dornici de mișcare la un atelier de Dans Popular unde moderatorii Club „MODAS Studio” îi vor îndruma pe copii și îi vor învăța să facă primii pași în arta dansului popular românesc.
Participarea este gratuită.

Atelier de creație și distracție:

Sâmbătă, 24 octombrie 2015, între orele 14:00-16:00, la etajul 3, invităm toți copiii cu imaginație la un Atelier de creație și distracție. La atelier vor învăța și vor crea accesorii și articole pentru ziua de Halloween.

Cele mai bune creații vor fi premiate cu vouchere oferite de Uvertura Mall pentru a se bucura și de mai multă distracție la Spațiul de joacă Trombi din incinta Centrului Comercial.

Uvertura Mall a lansat în perioada 1-23 octombrie, între liceele din Botoșani, un concurs de realizat decorațiuni pentru Halloween.

Simțul artistic, creativitatea și dexteritatea elevilor botoșăneni sunt principalele calități scoase la iveală de această activitate organizată de Centrul Comercial. Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, de la Colegiul Economic  „Octav Onicescu” Botoșani și de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi au venit cu idei trăznite și haioase, realizând decorațiuni pentru celebra sărbătoare de origine celtică- Halloween.

Înspaimântătoarele creații vor fi expuse la etajul 3 al Centrului Comercial, în perioada 24-31 octombrie 2015, iar botoșănenii sunt așteptați să voteze cea mai reușită decorațiune, pentru a-i ajuta astfel pe talentații liceeni să câștige premiul de 2000 lei, constând în materiale didactice și echipamente necesare pentru școală. Urna și buletinele de vot se află la cafeneaua Navia.

Uvertura Mall sprijină învățământul botoșănean, tinerele talente, implementând în mod constant activități pentru implicarea copiilor și adolescenților.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.