Femeie găsită moartă într-un apartament pe strada Aleea Parcului

Femeie găsită moartă într-un apartament pe strada Aleea Parcului

O femeie a fost găsită moartă, sâmbătă, într-un apartament de pe strada Aleea Parcului nr.10. Pompierii au fost sesizaţi, printr-un apel, să intervină la locuinţa respectivă de o rudă a decedatei.

Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat la faţa locului şi a intrat în locuinţă pe un geam de la balcon, apartamentul fiind situat la parterul blocului.

Potrivit reprezentanţilor ISU, în momentul în care pompierii au intrat în locuinţă, au găsit-o pe femeie, în vârstă de 48 de ani, moartă în dormitor. Cazul a fost preluat de poliţişti, cauza decesului urmează a fi stabilită în urma unei necropsii.

Cel mai probabil suspectăm o sinucidere. Nu avem alte suspiciuni“, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Inspectpratului de Poliţie Judeţean.

Din spusele rudelor, Elena Asandei era o persoană singură care a lucrat în străinătate, iar în luna septembrie s-a întors în ţară. Nu avea rude în judeţ, ci în judeţele vecine, iar o rudă de la Piatra Neamţ s-a alertat după ce a văzut că de marţi, femeia nu i-a mai răspuns la telefon. A venit la Botoşani, iar în momentul în care a văzut că nu poate deschid uşa a apelat la pompieri.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.