Cheia Sol aduce „Poveşti la gura sobei”!

Cheia Sol aduce „Poveşti la gura sobei”!

„Poveşti la gura sobei, topind în iarna grea/ Zăpada de pe inimi, tristeţea mea şi-a ta"... Așa cântau cândva legendarii trupei Semnal M, pe versurile regretatului poet George Țărnea. Povești de iarnă cu clopoței și brad împodobit, cu daruri, cu colinde, cu foc trosnind în sobă și moș Crăciun de departe venind vă vor lăsa în suflet, la rândul lor, și copiii din grupul Cheia Sol.

O punte peste timpul muzical creat în ani de muncă și talent aici, la Botoșani, va fi spectacolul caritabil pe care membrii grupului coordonat de Oana Pușcașu l-au pregătit spre a-l aduce publicului, duminica, 20 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Tineretului.

Revelația trezita de glasurile noi ale cunoscutului grup muzical (Alexandra Cojocariu, Diana Subran, Mara Penciuc, Elena si Georgiana Gradinariu, Ioana Balan, Sofia si Eva Maria Turcanu, Alesia Pantoc, Mariuca Stan- Muraru, Bianca Apetrei, Anysia Ivasciuc), emoția cântecului interpretat de cei mai vechi, cunoscuți deja pentru evoluția lor de-a lungul anilor – (Lucia Luca, Andreea Rotariu, Alexandra Puscasu, Diana Mic, Ayleen Ivasciuc, Patricia Sovan, Anamaria Apetrei, Georgiana Zbant, Andreea Albu, Cezara Noroc, Larisa Ailoaie, Andreea Prisacariu, Tudor Moldovanu, AnaLheea Arcalianu, Oana Tabultoc, finalista Next Star, Amalia Hrom, Costinel Balan si Miruna Buza, finalista X Factor) si carisma actorului Marius Rusu sunt elementele care compun întregul spectacol intitulat "Povești la gura sobei".

Veți fi martorii unor povești muzicale care vă vor duce în atmosfera caldă a frumoaselor sărbători, deschizând sufletul spre lumina Crăciunului. Din întreaga poveste nu va lipsi Moș Crăciun cu care copiii din grupul Cheia Sol se întânesc în fiecare an pentru că au fost cuminți, au cântat frumos, au obținut premii la numeroase festivaluri și note mari la școală, i-au ascultat pe părinți și mai ales pentru că au adus frumusețe în sufletele oamenilor prin cântecele și glasurile lor.

Duminică, 20 decembrie, de la ora 18.00, va fi o nouă probă a talentului lor pe scena Casei tineretului! Intrarea se face pe bază de zâmbet și suflet frumos.

Stirea anterioara

Mesaj inedit de sărbători transmis de un grup de tineri talentați din Dorohoi - VIDEO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.