A XI-a ediție a Festivalului „Ion Creangă” la Uvertura Mall

A XI-a ediție a Festivalului „Ion Creangă” la Uvertura Mall

Sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 10.00, Uvertura Mall va fi gazda Festivalului Concurs Interjudețean „Ion Creangă”, concurs aprobat și înscris în CAERI, poziția 791 și organizat de Școala Gimnazială „Ştefan cel Mare” în parteneriat cu Asociația Învățătorilor Botoșani.

Concursul se adresează copiilor preşcolari şi şcolari din mai multe județe (Buzău, Ialomița, Iași, Ilfov, Teleorman, Vâlcea, Suceava, Vrancea, Mehedinți etc) și este structurat pe două secțiuni:

Secţiunea 1 - Concurs de creaţie artistică (desene, colaje, măşti), inspirate din opera lui Ion Creangă
Secţiunea 2 - Concurs de interpretare, din opera lui Ion Creangă.

Cel mai frumos mărțișor dăruit românilor a devenit motivul unui proiect menit să atragă elevii la lecturarea operei celui mai iubit povestitor român, Ion Creangă, citit şi recitit de toate generaţiile şi, în egală măsură, necesitatea unor activităţi educative menite să valorizeze copiii talentaţi.

Între obiectivele concursului se numără educarea respectului faţă de valorile locale şi naţionale, stimularea şi afirmarea potenţialului artistic şi creativ al copiilor din ciclurile preprimar, primar și gimnazial, precum şi formarea unor deprinderi de muncă în echipă care să le dezvolte acestora competenţe reale de interrelaţionare. Transformarea poveştilor în scenete, dramatizări, interpretarea acestora în faţa unui auditoriu mai larg dezvoltă copiilor capacitatea de analiză, empatie, accesibilizează într-o manieră activă conţinuturile literare, creează un prilej de însuşire a unor valori morale, estetice, sociale. Arta de a dramatiza nu presupune doar remodelarea lumii concrete, ci mai ales modelarea spirituală a fiecăruia dintre noi, creează ocazia de reglare a comportamentului vorbitor la copii.

Stirea anterioara

„TU EȘTI DUMNEZEUL MEU” sâmbătă la Casa Tineretului

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.