11 ani de jurnalism sărbătoriți printr-un concert rock

11 ani de jurnalism sărbătoriți printr-un concert rock

Weekendul care urmează este unul aniversar pentru redacția Buzz, deoarece se împlinesc în această perioadă 11 ani de jurnalism pentru copii și adolescenți la Botoșani.

Copiii-reporteri au pregătit pentru a marca acest eveniment un concert rock ce va fi precedat de un workshop muzical. Conferința muzicală intitulată "Ce rămâne după muzica?" va fi susținută de jurnalistul TVR, Doru Ionescu, iar recitalul extraordinar îi aparține lui Ovidiu Anton, câștigătorul selecției naționale Eurovision, 2016.

Concertul va avea loc, sâmbătă, ora 18.00 la Grand Irish Pub. A doua zi, duminică, micii reporteri îl vor intervieva, la redacția lor, pe Ovidiu, pentru emisiunea ”Remix” realizată pentru TVR 3 de Doru Ionescu.

Doru Ionescu este unul dintre trainerii invitați, an de an, în tabăra de jurnalism "Ai Noștri Tineri"  organizată de Asociația Buzzmedia. Împreună cu el și editorul video TVR, Bogdan Sterpu, copiii au realizat în cadrul taberei de anul trecut un documentar didactic despre Botoșani. În această tabără mai sunt invitați și alți profesioniști ai Radioului public și Televiziunii Române: Camelia Banța, Larisa Avram și Claudia Nicolau. 

Linkul unde poate fi urmărit documentarul amintit. https://www.youtube.com/watch?v=KVdX8Ov0Ix4&t=1s 

Redacția Buzz a fost înființată în cadrul cercului de jurnalism "Micii reporteri" ce a pornit grație programului estival "BiblioVacanța" al Bibliotecii "Mihai Eminescu". În afară de ziarul tipărit cu apariții lunare, intitulat chiar așa, ziarul Buzz, copiii fac propriile emisiuni, fac reportaje, podcasturi, au un concurs de jurnalism etc.

Activitatea redacției poate fi urmărită pe
Facebook.com/miciireporteri
Instagram/_buzz_pentru_viitor
YouTube: Televiziunea Adolescenților
Soundcloud.com/VoceaBuzz

Stirea anterioara

Cărțile de identitate expirate în perioada stării de alertă: Cât timp au românii la dispoziție pentru a le schimba

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.