Record de beneficiari de asistenţă socială care şi-au achitat taxele locale în 2014. Legea spune că altfel nu primesc ajutor

Record de beneficiari de asistenţă socială care şi-au achitat taxele locale în 2014. Legea spune că altfel nu primesc ajutor

Legea care condiţionează plata beneficiilor de asistenţă socială de achitarea taxelor la bugetul local şi-a dovedit eficienţa la trei ani de la intrarea în vigoare. Sumele economisite anul acesta de stat prin încetarea acordării alocaţiei pentru susţinerea familiei, a venitului minim garantat, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului de inserţie profesională sunt de aproape şase ori mai mici decât în 2014, pentru că numărul beneficiarilor de asistenţă socială care nu şi-au plătit taxele locale este de peste opt ori mai mic decât anul trecut.

Astfel, statul economiseşte anul acesta doar 530.000 de lei, pentru că doar 286 de beneficiari nu şi-au achitat, până la termenul maxim admis prin lege, din luna septembrie, obligaţiile aferente anului 2014, datorate la bugetul local pentru bunurile avute în proprietate.

În 2014, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a economisit peste 3,14 milioane lei, de la cei peste 2.400 de beneficiari de ajutor social, alocaţie pentru susţinerea familiei sau indemnizaţie pentru creşterea copilului care nu achitaseră, până în luna septembrie, obligaţiile datorate la bugetul local pentru bunurile pe care le au în proprietate.

Statul economiseşte peste 535.596 de lei, în perioada aprilie-septembrie (inclusiv), de la cei 286 de beneficiari de asistenţă socială care nu şi-au plătit taxele la bugetul local, până în luna septembrie, drept care Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), instituţia care gestionează aceste drepturi şi indemnizaţii, a încetat să le acorde beneficiile, reiese din datele care ne-au fost comunicate în exclusivitate de către ANPIS, şi pe care le-am analizat. sursa: economica.net

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.