Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Persoanele pensionate anticipat parțial ar putea să ceară recalcularea pensiilor

Persoanele pensionate anticipat parțial ar putea să ceară recalcularea pensiilor

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Economic

Persoanele care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului trecut ar putea cere recalcularea pensiilor, conform unui proiect de act normativ care a fost propus joi pentru adoptare la Senat.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice va ajunge curând pe ordinea de zi a plenului Senatului, fiind propusă pentru adoptare, conform raportului final depus joi de Comisia de muncă. Pentru a se aplica, documentul trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

Persoanele pensionate anticipat parțial în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 ar putea să ceară recalcularea pensiilor. Mai exact, este vorba de cei care au cerut pensia anticipată parțială de la data intrării în vigoare a actualei Legi a pensiilor și până la momentul schimbării modului în care se calculează aceasta.

La data de 17 iulie 2016, modul în care este calculată pensia anticipată parțială a fost schimbat semnificativ, astfel că persoanele care au cerut pensionarea de la acea dată au beneficiat și beneficiază de condiții mai avantajoase.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Economic: Alte articole din Botosani