Noi obligații pentru toți operatorii economici din România. Este o lege de informare corectă

Noi obligații pentru toți operatorii economici din România. Este o lege de informare corectă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis un ordin care obligă operatorii economici, fie că este vorba despre magazine, farmacii sau altele, să afișeze prețul cel mai mare și cel mai mic, atunci când vorbim despre reduceri, cu aceleași caractere.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va obliga orice operator economic să afișeze prețul cel mai mare și prețul cel mic al produselor folosind aceleași caractere și aceleași font, culoare, mărime, chiar și în cazul unor oferte. Ordinul ANPC a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Acesta stabilește condițiile de informare corectă cu privire la afișarea prețurilor produselor comercializate atât prin vânzare directă, cât și la distanță prin utilizarea cardurilor de fidelitate sau a altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de către operatorii economici, pentru a facilita compararea prețurilor.

„Fac public un ordin semnat de mine ca președinte, la inițiativa directorului general Paul Anghel, legat de prețuri și afișarea acestora! Perioada în care prețul mare era scris mic și cel mic era scris mare, pentru a vă atrage și a vă crea situații nedorite și neașteptate, s-a încheiat!

Mai ales persoanele în vârstă, în unele farmacii, de exemplu, luau de pe raft un produs uitându-se la prețul mic, scris cât raftul de mare, urmând să afle la casa de marcat că pe eticheta era scris mic, mic de tot și prețul mare, dar real, fără a avea eventual cardul fermecat!

De astăzi în 30 de zile, nu va mai exista prețul pentru care trebuia folosită lupa!”, a declarat, marți seară, președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Ordinul ANPC prevede că, în cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediat vecinătate unde este expus produsul, cel puțin a prețului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afișat și prețul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate prețurile aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici.

De asemenea, ordinul dat de președintele ANPC interzice solicitarea și utilizarea de către operatorii economici a cardurilor de fidelitate sau a altor instrumente de fidelizare a consumatorilor la comercializarea produselor fără să se asigure beneficii consumatorilor.

Stirea anterioara

Când este următoarea minivacanţă, se face punte! Cum îşi pot prelungi românii concediul de odihnă

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.