Ministrul Energiei: După martie 2022 va exista o scădere a prețului gazelor și energiei electrice

Ministrul Energiei: După martie 2022 va exista o scădere a prețului gazelor și energiei electrice

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că începând cu luna aprilie a anului viitor se prefigurează o reducere „abruptă” a tarifului la gaze naturale, dar şi un „uşor declin” al tarifului la energia electrică.

El afirmă că, în luna ianuarie, în contextul în care schema de sprijin pentru plata facturilor se aplică doar până la 31 martie, autorităţile vor analiza situaţia pentru a stabili care sunt tendinţele preţurilor şi ce măsuri trebuie luate, pentru că nu pot „lăsa descoperite nici populaţia, nici companiile”.

„Deja gazul natural se vinde pentru trimestrul doi, trimestrul trei şi trimestrul patru (ale anului 2022 - n.r.) la jumătate din preţul cu care se vinde în momentul de faţă, în această iarnă. Adică vom avea cu certitudine o scădere a preţului gazului natural. Adică preţul gazului natural va fi deja sub preţul acesta compensat, sau la nivelul acestui preţ compensat, iar la energie electrică nu ne aşteptăm la scădere abruptă, dar la energie electrică ne aşteptăm ca preţul pieţei cel mai mare să nu mai fie dat de energia electrică produsă de gaze naturale, ci să fie dat de cea produsă de cărbune, care are o componentă a certificatului de CO2. Deci ne aşteptăm şi la energia electrică să fie un uşor declin, nu o scădere foarte mare, dar o uşoară corecţie şi la energia electrică”, a declarat ministrul Energiei, potrivit news.ro.

Popescu a menţionat că în luna ianuarie a anului viitor autorităţile vor face o analiză a modului în care a fost aplicată legislaţia privind ajutorul dat consumatorilor şi trendul preţurilor la energie şi gaz natural şi vor stabili ce măsuri pot fi luate şi pentru luna aprilie “dacă tendinţa de preţuri se va menţine”, el susţinând că autorităţile nu pot “lăsa descoperite nici populaţia, nici companiile”.

Sursa: News.ro

Stirea anterioara

Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată

Stirea Urmatoare

Material lemnos confiscat și amendă de 1000 lei pentru un botoșănean

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.