În anul 2011 s-a înregistrat o evaziune fiscală de peste 460.000 lei în panificaţie

În anul 2011 s-a înregistrat o evaziune fiscală de peste 460.000 lei în panificaţie

Agenţii economici botoşăneni care au ca obiect de activitate cultivarea şi comercializarea cerealelor, dar şi activităţi de morărit şi panificaţie sunt ţinta unor controale ale comisarilor Gărzii Financiare. Corneliu Mihai, şeful Gărzii Financiare Botoşani, susţine că evaziunea fiscală în acest domeniu este încă destul de mare, drept pentru care vor fi intensificate controalele pe acest sector.

“Şi în cursul lunii ianuarie 2012, noi am continuat verificările pe această linie la agenţii economici din judeţul Botoşani şi avem mulţi agenţi economici care au ca obiect de activitate principală cultivarea şi comercializarea cerealelor. Prin acţiunile pe care le desfăşurăm în momentul de faţă, noi verificăm în special modul de înregistrare a veniturilor, producţiile obţinute în cursul anului 2011, destinaţia produselor şi efectuăm şi verificări încrucişate cu alte secţii să vedem destinaţia finală“, a spus şeful Gărzii Financiare Botoşani, potrivit botosaninews.

Prejudiciul produs în domeniul panificaţiei anul trecut s-a ridicat la peste 460.000 lei , fiind înaintate trei sesizări penale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.