Iei amendă dacă nu faci asta! Tu eşti printre cei 600.000 de români?

Iei amendă dacă nu faci asta! Tu eşti printre cei 600.000 de români?

Până la 25 mai, persoanele care au avut anul trecut venituri din proprietate intelectuală, din agricultură, din bursă sau din chirii trebuie să depună Declaraţia 200.

Formularul 200 se poate depune şi on-line, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul ANAF sau la oficiul poştal.

Declaraţia se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din:

Activităţi independente;
Cedarea folosinţei bunurilor (chirii)
Activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real
Piscicultură
Silvicultură
Transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise
Operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Depunerea formularului 200 – „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, după data de 25 mai 2015, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei. Sursa: facebook.com/RomaniaTV

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

Clienţii unei mari bănci din România, vizați de o nouă metodă de fraudă. Mesajul alarmant al băncii: „Nu suntem noi. Nu cerem astfel de informații”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.