Fermierii sunt așteptați până pe 13 iunie 2025 să depună Cererea de plată!

Fermierii sunt așteptați până pe 13 iunie 2025 să depună Cererea de plată!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)Centrul Județean Botoșani reamintește că vineri, 13 iunie, este termenul limită de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025. Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. 

Fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică, vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil. Până la acest moment, în cadrul Campaniei 2025, la nivel național, au fost depuse 686.691 cereri, reprezentând peste 94% din totalul cererilor estimate să fie depuse anul acesta.

„Campania de primire a Cererilor de plată se apropie de final, drept pentru care fac apel către fermierii care încă nu au depus Cererea de plată să profite de aceste ultime zile și să se prezinte la Centrele județene și locale ale APIA cu documentația completă pentru a beneficia de sprijinul financiar aferent anului 2025. Totodată, le recomand ca înainte de semnarea Cererii de plată să verifice cu atenție datele înscrise și, dacă au neclarități, să se adreseze cu încredere personalului APIA care va fi alături de ei și îi va sprijini cu informațiile necesare.”, a declarat Directorul General APIA, Nicoleta Gabriela ANDREI.

Precizăm faptul că în județul Botoșani, până la data de 06.06.2025 inclusiv, au depus cereri de plată 24.574 de fermieri dintr-un număr total de 26.511 de fermieri eligibili.

APIA, mereu aproape de fermieri!

Director executiv,
DAN CONSTANTIN ȘLINCU

Stirea anterioara

Încă un botoșănean băut scos din trafic de polițiști

Stirea Urmatoare

Locuri de muncă vacante și programe de formare pentru care se organizează înscrieri în săptămâna 10-15 iunie la Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.