Cioloş a semnat! Se schimbă legea în câteva zile!

Cioloş a semnat! Se schimbă legea în câteva zile!

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că printr-o OUG adoptată miercuri plata gărzilor pentru cadrele medicale va fi majorată, astfel că în cazul medicilor rezidenţi creşterile vor fi de la 42%, până la peste 90%, iar un medic primar cu o vechime de peste 20 de ani va primi 800 de lei pentru o gardă pe timpul săptămânii şi 1.200 de lei pentru o gardă în week-end, scrie News.ro.

„Am promis că vom aduce plata gărzilor la nivelul normal. (...) Facem asta astăzi. (...) De la 1 octombrie, plata gărzilor va fi făcută la un alt nivel. (...) Ne apropiem de un nivel rezonabil pentru plata gărzilor”, a spus Voiculescu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a precizat că detalii despre nivelul plăţilor pentru toate categoriile de medici şi pentru toate categoriile de gărzi pot fi găsite pe site-ul respectpentrumedici.ro.

„Pentru că despre asta este vorba - despre respectul pe care vrem să îl acordăm profesiei medicale, o profesie a cărei importanţă nu pot să o subliniez destul pentru România”, a subliniat Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a dat exemplul unui rezident de anul 3. „Gărzile (...) se fac inclusiv de către rezidenţi de la anul 3 încolo. Astfel, un rezident de anul 3, dintr-o unitate clinică, cu un spor de 50%, care este minimum pentru timpul săptămânii, va avea acum o plată netă de 257 de lei, în timpul săptămânii. De asemenea, (...) o gardă pe timpul weekendului, (...) dacă luăm un spor de 100%, vorbim despre 547 de lei. Dacă vorbim despre nivelul minim al sporului, atunci vorbim despre 411 lei. (...) Deci un rezident va câştiga minim pentru o gardă 257 de lei în timpul săptămânii, respectiv 411 lei în timpul weekendului, acesta fiind nivelul minim. La nivelul maxim, vorbim de 547 de lei în timpul weekendului”, a explicat Vlad Voiculescu.

Potrivit ministrului Sănătăţii, un medic primar, cu o vechime de peste 20 de ani, dintr-o unitate clinică, poate câştiga pentru o gardă în weekend 1.200 de lei.

„Dacă vorbim despre weekend şi calculăm cu un spor de 100%, atunci vorbim de 1.200 de lei în mână pentru o gardă în weekend, iar pentru o gardă în timpul săptămânii cu un spor de 75%, adică la un nivel superior, vorbim de 800 de lei bani în mână”, a arătat Voiculescu.

Acesta a precizat că există încă loc de îmbunătăţiri în privinţa plăţii gărzilor.

„În prezent, acest lucru este ce am putut să facem şi cred că e un pas foarte important. Vorbim despre creşteri de la 42% în cazul rezidentului pe care (...) l-am dat ca exemplu (...) până la 90 şi ceva la sută”, a mai spus Vlad Voiculescu.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.