Cât au ajuns să coste vacanțele de schi în Europa. Stațiunile au majorat prețurile
Cele mai importante stațiuni de schi din Europa şi-au majorat prețurile în acest sezon cu câteva zeci de procente.
Criza de energie din Europa afectează și schiatul. Acesta va fi, mai lent şi scump. Marile stațiuni de schi ale Europei și-au majorat prețurile cu 10%, sporind problemele cu care se confruntă iubitorii de zăpadă britanici după două sezoane serios afectate de pandemie.
O săptămână în stațiunea elveţiană Zermatt costă acum cu 25% mai mult decât anul trecut, iar în Franţa, preţurile au crescut cu 15%.
În Alpi, staţiunea franceză Avoriaz a majorat preţurile permiselor de schi pentru prima dată în ultimii doi ani. În Val Thorens, o altă destinaţie franceză, încălzirea skilifturilor se opreşte automat când se deschid uşile. Lifturile din Saas-Fee, Elveţia, au viteze reduse pentru a economisi energie.
Preţurile sunt în creştere în întreaga Europă. O săptămână în staţiunea elveţiană Zermatt costă acum 1.367 de lire pe persoană, cu 25% mai mult decât anul trecut.
În Franţa, Val Thorens şi Meribel au majorat preţurile cu aproximativ 15%. Şi Bansko din Bulgaria a majorat preţurile. Şi totuşi, rezervările turiştilor britanici pentru vacanţe la schi înregistraseră o creştere de 35% până la finalul lunii noiembrie comparativ cu 2019.
„Inflaţia a adus clar scumpiri, însă pentru schiorii pasionaţi călătoria anuală pentru schi este o vacanţă non-negociabilă", arată Richard Sinclair, CEO al tour operatorului SNO.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.