APIA: Fermierii pot depune cererile unice de plată pentru anul 2015

APIA: Fermierii pot depune cererile unice de plată pentru anul 2015

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează, joi, într-un comunicat de presă, că a început Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015.

APIA face precizarea că, în urma solicitărilor adresate Comisiei Europene de către mai multe state membre, comisarul european Phil Hogan a propus posibilitatea prelungirii termenului final de depunere a cererilor unice de plată, până la data de 15 iunie 2015, fără penalizări.

Beneficiarii plăților sunt fermierii activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare.

În cazul concesionării/închirierii unei suprafețe de pajiști de către o asociație de crescători de animale, beneficiarii plăților sunt membrii asociației care asigură încărcătura cu animale pentru suprafața concesionată/închiriată, iar dovada utilizării legale a acestor suprafețe de pajiști de către fiecare membru al asociației o constituie copia de pe contractul de concesionare/închiriere și centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare și numărul de animale pe fiecare membru al asociației Arendatorul, concedentul, locatorul și/sau comodantul nu beneficiază de plăți pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

APIA menționează că sunt eligibile la plată exploatațiile cu suprafața de cel puțin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafața de cel puțin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale.

De asemenea, pentru sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 hectare, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,1 hectare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor.

Potrivit APIA, aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere. În plus, solicitantul trebuie să respecte normele de eco-condiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe toată suprafața fermei.

În Campania 2015 se poate utiliza aplicația IPA Online, prin intermediul căreia fermierii deja înregistrați la APIA în campaniile precedente, și care intenționează să solicite sprijin pe suprafață în acest an, prin acces la internet, pot să completeze electronic cererea unică de plată.

Fermierii care nu au mai depus cereri de plată în anii trecuți, trebuie mai întâi să se înregistreze la APIA în Registrul Unic de Identificare și apoi pot depune cerere unică de plată prin intermediul aplicației IPA online. Aplicația IPA Online pune la dispoziția fermierilor rezultatele controalelor pe teren din anii anteriori, avertizări privind calitatea digitizării parcelelor agricole și avertizări privind respectarea anumitor cerințe de eco-condiționalitate. Totodată, aplicația IPAOnline informează fermierul dacă parcelele digitizate sunt situate în zone eligibile pentru plățile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală.

Schemele/măsurile de sprijin pe suprafață sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Sursa: AGERPRES.ro

Stirea anterioara

Accident în seara de Înviere la Cătămărăști! Dorohoian supectat de producerea acestuia!

Stirea Urmatoare

A început modernizarea unui nou drum județean de piatră - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.