Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2019 - Tradiții și obiceiuri

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2019 - Tradiții și obiceiuri

Potrivit calendar ortodox 2019, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, deoarece pe 1 septembrie începe noul an bisericesc. În fiecare an, ultimul praznic al anului, Sfântul Ioan Botezătorul este prăznuit pe data de 29 august.

Ziua în care a fost Tăiat capul Sfântului Ioan este considerată, potrivit tradițiilor creștine, zi de post și rugăciune. Ziua de sărbătoare este asemănată cu Vinerea Patimilor și se spune că la fel cum postim în fiecare vineri, ca zi a răstignirii, așa se cuvine să postim și în această zi. Odată cu această sărbătoare s-au aflat și o serie de tradiții și superstiții.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august 2019, ultima sărbătoare mare din anul bisericesc
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare etimologică, la fel cum sunt și Schimbarea la față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului, motiv pentru care s-a rânduit ca toate aceste sărbători să fie prăznuite în luna august.

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujbă la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului sau.

Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu există informații, dar se cunoaște faptul că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii drept Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, 29 august „Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!”

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.