Sute de credincioși prezenți la procesiunea organizată în ajunul Floriilor, la Dorohoi - Sâmbăta lui Lazăr - FOTO

Sute de credincioși prezenți la procesiunea organizată în ajunul Floriilor, la Dorohoi - Sâmbăta lui Lazăr - FOTO

În Sâmbăta lui Lazăr, pe 4 aprilie 2015, credincioşii din municipiul Dorohoi, însoţiţi de 35 dintre preoţii Protopopiatului Dorohoi, au participat la tradiţionala procesiune organizată în ajunul sărbătorii Floriilor, drumul parcurs fiind de la Biserica „Învierea Domnului”, Biserica „Sf. Nicolae” Dorohoi - centrul oraşului - pietonalul Grigore Ghica - Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”.

Pelerinajul de Florii,  aduce aminte de drumul parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, când a fost întâmpinat de oameni cu crenguţe tinere, abia înmugurite, cu o săptămână înainte de Patimile şi Învierea Sa din morţi.

Cu bucurie şi emoţii în suflete, credincioşii merg la biserică pentru a sfinţi rămurelele de salcie, pe care le pun apoi la geamuri, la uşi şi la porţi, fiind un bun prilej pentru credincioşi de a primi arhierească binecuvântare, pentru a parcurge cum se cuvine - în post, rugăciune şi fapte bune - zilele Săptămânii Sfintelor Pătimiri, în aşteptarea marelui praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste pelerinaje, care au şi rolul binecuvântării oraşelor în care se desfăşoară, sunt mărturisiri publice, prin rugăciuni şi cântări bisericeşti, ale credinţei în Jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

În credinţa populară, acest ritual îi apără de boli şi le protejează gospodăriile de rele, spunându-se, totodată, că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşte. Odată cu Floriile începe ultima săptămână a Postului Paştilor.

Preotul protopop, Stelian Ciurciun, referindu-se la acest eveniment, a declarat pentru Dorohoi News: „Pelerinul este cel care caută lucruri duhovniceşti. Noi  astăzi am fost pelerini pentru că am încercat să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe calea Ierusalimului ceresc pentru a ne împărtăşi de  bucurii duhovniceşti. Pelerinul de astăzi este însă şi un mărturisitor al dreptei credinţe în spaţiul public, un credincios care nu se ruşinează de Evanghelia lui Hristos şi care doreşte ca trăirile sale să nu mai fie ascunse sub obroc. Această zi ne deschide inimile pentru ceea ce va urmă: săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri, suprema Jertfă de pe Cruce şi apoi Slăvita Înviere de care să ne facă părtaşi şi pe fiecare dintre noi. Doresc credincioşilor ca să fie râvnitori faţă de cele sfinte şi Sfintele Sărbători să-i găsească cu inimile pline de lumină, pace şi bucurie nepieritoare !”

Măsurile adoptate de jandarmi, împreună cu echipajele de poliţie, au asigurat buna desfăşurare a manifestării religioase, într-un climat de ordine şi siguranţă pentru credincioşi.

Sursa: Dorohoi News.ro

[gallery link="file" columns="4" orderby="title"]

Stirea anterioara

Puşcăriaşul de la „Românii au talent”, exclus de la show. Citește povestea nespusă a fetei care a fost ucisă cu sânge rece

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.