Spectacol la Dorohoi: Prima zi de concurs a Festivalul Internațional „Mugurelul” Dorohoi 2018 s-a încheiat cu succes - FOTO

Spectacol la Dorohoi: Prima zi de concurs a Festivalul Internațional „Mugurelul” Dorohoi 2018 s-a încheiat cu succes - FOTO

Prima zi a Festivalului „Mugurelul”, ediția a XIV-a, a readus spiritul patriotic și iubirea față de folclorul românesc în orașul nostru, prin intermediul soliștilor vocali și instrumentiști care au evoluat sâmbătă, 6 iunie 2018, pe scenă, dar și a ansamblurilor de dans.

Un număr mare de participanți a fost și anul acesta, ceea ce nu dovedește decât înclinația tinerei generații către muzică de calitate, dar și dragostea și respectul față de genul muzical ce a consacrat România. Cu siguranță este de apreciat faptul că acești copii și adolescenți își doresc ca tradiția românească autentică să nu se dizolve odată cu trecerea ireversibilă a timpului, iar festivalul a reușit să-i adune din toate colțurile țării și nu numai pentru a continua să își împărtășească pasiunea.

Evenimentul a avut loc și în acest an în Parcul Brazi, vremea fiind una favorbilă unei întâlniri de așa anvergură. Timp de 3 ore, atomsfera a fost inundată în note muzicale, iar publicul numeros a fost reprezentat de toate categoriile de vârstă, fiecare bucurându-se și având prilejul de a se relaxa.

Concurenții și-au dat silința prezentându-și cum au știut mai bine talentul și virtuozitatea în fața juriului, fiind acompaniați de gazdele lor, orchestra Mugurelul. Categoriile de vârstă prezente în cadrul concursului au fost între 9-10 ani, 10-12 ani, 14-15 ani și 16-18 ani. 

De asemenea, programul a fost presărat cu momentele invitaților speciali, respectiv Formația de dansuri populare „Firicelul” - Clubul Copiilor Dorohoi, Formația de dansuri populare „Stejărelul” - Școala Gimnazială „Mihai Kolgălniceanu” Dorohoi și nu în ultimul rând, Ansamblul de dansuri din Coșnița - Republica Moldova.

Cu siguranță acest festival are parte de un real succes, iar totodată reprezintă un prilej de mândrie a cetățenilor orașului care binevoiesc să găzduiască an de an tineri talentați ai lumii folclorului românesc.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Două cutremure noaptea trecută în România. Le-ai simțit?

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.