Premiu dedicat presei scrise la concursul „Botoșani, orașul meu drag” în memoria unui jurnalist care a susținut realizarea ziarului „Buzz”

Premiu dedicat presei scrise la concursul „Botoșani, orașul meu drag” în memoria unui jurnalist care a susținut realizarea ziarului „Buzz”

Concursul de reportaje video „Botoșani, orașul meu drag” se află anul acesta la cea de-a III-a ediție și vine cu o noutate puternică pentru copiii și adolescenții implicați în concurs.

Devenit deja o tradiție pentru copiii care scriu la singurul lor ziar din Botoșani, competiția organizată în cadrul proiectului „Atelierele Buzz-jurnalism pentru copii și adolescenți III”, derulat de Asociația Buzzmedia și finanțat de Primăria Botoșani, va mai avea o secțiune dedicată presei scrise.

Dacă până acum participanții la concurs erau preocupați doar de realizarea efectivă a reportajului video pe subiectul pe care fiecare echipa l-a tras la sorți, de anul acesta organizatorii doresc să lanseze o secțiune nouă în cadrul căreia competitorii se vor întrece în lucrări jurnalistice: reportaje, pagini de jurnal care să includă experiența lor de reporter, articole despre lucruri ce lor li se par interesante în munca de teren.

„Dorim să lansăm această secțiune nouă tocmai pentru a-i stimula și mai mult pe participanți să învețe o meserie care îi va ajuta indiferent de profesia lor mai târziu. Acum, aici, la Buzz, învață să comunice, să scrie, să fie atenți la detalii. Este o secțiune pe care o vom lansa în memoria unuia dintre jurnaliștii de la unul dintre cele mai puternice cotidiene, România Liberă, cel care a pus bazele ediției de Moldova a cotidianului amintit la care eu m-am format ca jurnalist. Sunt astăzi, 9 iulie, doi ani de când Dorian Stoianovici a plecat dintre noi și cred că am datoria morală de a păstra vie memoria lui prin acordarea unui trofeu la această secțiune nouă. Dorian Stoianovici a fost unul dintre cei care a încurajat realizarea la Botoșani a ziarului Buzz”, a declarat Ioana Matfeev, președintele Asociației Buzzmedia și organizatorul concursului de reportaje.

Concursul de reportaje video „Botoșani orașul meu drag” de anul acesta a demarat la finele lunii iunie când participanții s-au împărțit pe echipe și au tras la sorți subiectele. Pe parcursul lunii iulie, se vor realiza reportajele, iar la finele lunii august este programată festivitatea de premiere când cele mai bune reportaje vor fi premiate. Dincolo de premiile obișnuite va fi acordat și un trofeu pentru secțiunea presă scrisă- in memoriam Dorian Stoianovici.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.