Parada Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul” 2015 Dorohoi – VIDEO/FOTO

Parada Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul” 2015 Dorohoi – VIDEO/FOTO

Tradiționala paradă a portului popular, din cadrul celei de-a XI-a ediție a Festivalului Internaţional de muzică populară „Mugurelul”, a început duminică, 21 iunie 2015, la ora 12:00 și a străbătut orașul pe următorul traseu: Parcul „Cholet” – Bulevardul Victoriei – Blocul Turn – Pietonalul „Grigore Ghica” – strada Grigore Ghica – strada 1 Decembrie și s-a încheiat la Parcul „Brazi”, unde a continuat cea de-a doua zi de spectacol.

Festivalul are toate valențele caracteristice unui regal de veritabil folclor și constă într-o paradă a portului popular românesc și internațional, cât și susținerea, în cadrul concursului, pe parcursul a două zile, de cântece, dansuri populare și tradiții din zonele reprezentate de ansamblurile participante (multe dintre acestea fiind acompaniate de solişti instrumentişti).

Ca şi în anii precedenţi, caracterul spectaculos al acestei parade, dar şi frumuseţea costumelor fac ca străzile din Municipiul Dorohoi să se umple de localnici, dornici cu toţii să admire o paradă renumită în ţară şi în ultimii ani şi în străinătate.

Organizatorii au avut invitaţi de marcă atât din ţară, cât şi din străinătate, delegaţiile prezente la eveniment provenind din Republica Moldova, Ucraina, Slovenia, Slovacia.

Măsurile adoptate de jandarmi, împreună cu echipajele de poliţie, au asigurat buna desfăşurare a manifestării culturale, într-un climat de siguranţă şi ordine atât pentru participanţi cât şi pentru spectatori.

Sursa: DorohoiNews.ro

Vezi GALERIE FOTO completă de la EVENIMENT - Click AICI!







Stirea anterioara

Tânăr din Botoșani depistat conducând un autoturism cu număr fals

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.