Amendă de 10.000 de lei pentru bagaje pline cu alcool ascuns şi nedeclarat
Muzeul Județean Botoșani organizează atelierul „Lumea animalelor. Perspective”
Muzeul Județean Botoșani invită publicul adult, în data de 23 august 2026, începând cu ora 10.00, la un proiect artistic dedicat explorării formelor și esteticii faunei. Atelierul intitulat „Lumea animalelor. Perspective” își propune să ofere participanților o experiență de creație modernă, axată pe studiul și redarea plastică a lumii animale. Activitatea se va desfășura în paralel pe două suporturi cu proprietăți complet diferite: sticlă și pânză.
Sub îndrumarea artistului-coordonator, cei prezenți vor experimenta tehnici contemporane de compoziție, suprapunere a straturilor de culoare și redare a volumelor. Tematica animalieră va fi abordată dintr-o perspectivă estetică și de observație, atelierul fiind un spațiu de deconectare, experimentare și dezvoltare a abilităților vizuale.
Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/ persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: [email protected] sau la numărul de telefon: 0231.515.506, până la data de 22 august 2026.
Vă așteptăm la Muzeul de Etnografie (Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50), să descoperim împreună noi perspective artistice și să dăm viață culorilor într-o atmosferă relaxantă și creativă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.