MOȘII DE IARNĂ. Ce este strict interzis să faci în Sâmbăta Morților

MOȘII DE IARNĂ. Ce este strict interzis să faci în Sâmbăta Morților

In fiecare an, in ziua de sambata dinaintea duminicii Infricosatoarei Judecati, crestinii ortodocsi din Romania ii pomenesc pe cei trecuti la domnul. Conform traditiei populare, aceasta sarbatoare este numita si “Mosii de iarna” sau “Sambata mortilor”. In aceasta zi in biserica sunt pomeniti oamenii care nu au avut parte de slujbe randuite la inmormantare.

Conform datinilor stravechi, in unele zone ale tarii batranii povestesc cum sufletele mortilor vin in aceasta zi pe pamant, in timp ce credinciosii dau de pomana mancare gatita pentru ca spiritele sa ii ocoleasca.

Sufletele trecute in nefiinta vin astazi sa se hraneasca cu mireasma si aburii bucatelor pe care credinciosii in gatesc, astfel incat sa le ajunga intreg anul.

In aceasta zi obiceiul cere sa se dea de pomana sarmale, placinta, vin, coliva, colaci, fructe sau chiar si lumanari aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neaparat sa aprinda cel putin doua lumanari, care au rolul de a incalzi sufletele mortilor.

Cei batrani isi aduc aminte ca Mosilor de iarna li se mai spunea si Mosii de piftii si sambata piftiilor. Mai mult, aceasta este singura zi in care se mananca racituri sau piftii. Daca acestea nu erau mancate in totalitate in aceeasta zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile si-ar fi facut aparitia in timpul verii.

De asemenea, se obisnuieste ca in aceasta zi sa nu se lucreze. Toate femeile care nu tin cont de acest avertisment sunt pedepsite sa tremure precum piftia si sa li se intoarca pomana data. Mai mult, aceasta zi trebuie respectata cu sfintenie pentru a te feri de nebunie.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.