Mircea Titus Romanescu, „Colecționarul de amintiri”

Mircea Titus Romanescu, „Colecționarul de amintiri”

 

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 4-23 iulie 2026,în spațiul Galeriei „Colecția de Artă”, expoziția personală a artistului Mircea Titus Romanescudenumită „Colecționarul de amintiri”.

Artistul, originar din Neamț, aduce în atenția publicului botoșănean lucrări de grafică realizate în tehnicaacuarelei și a pastelului. Referindu-se la tehnica abordată, acesta afirma: „Părerea mea este că acuarela este o tehnică foarte grea, cu care puțini se încumetă. Totuși genurile florale, vedutele, cași tot ce poate crea efecte cromatice deosebite au fost și vor fi mereu la modă. Să nu uitămcă acuarela rămâne o tehnică a sincerității, lucru mărturisit de majoritatea celor ce practică această tehnică”.

Născut în 1950, la Piatra-Neamț, Mircea Titus Romanescu a absolvit Institutul Politehnic București. Pasiunea pentru artă l-a determinat să urmeze studii de specialitate la Școala de Artă București și, ulterior, studii libere de pictură cu maestra Elena Uță Chelaru. În 2006 a obținut masteratul în Management şi Impresariat în Arte Vizuale, la Facultatea de Arte a Universității de Vest, Timișoara (prof. Constantin Prut).

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Secția Pictură, Filiala Neamț,și al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (UNESCO). De asemenea, este fondator și curator al Fundației „Mircea Titus Romanescu”, domeniul arte vizuale.

Activitatea sa artistică deosebit de bogată s-a concretizat prin deschiderea a numeroase expoziții personale de grafică și pictură, începând din 1974, în prestigioase spații expoziționale din România: București, Piatra-Neamț, Bacău, Iași, Timișoara, Bârlad, Cluj, Brăila, Oradea, Baia Mare și Satu Mare, dar și din străinătate: Olanda, I.C.R. Viena, Cehia, la Veneția și Torino în Italia. A participat și la importante expoziții colective deschise în străinătate: în Austria, Georgia, Franța, Italia, Germania, Cehia, Republica Moldova, Belgia, Polonia și Tunisia. Alte participări internaționale au fost cele de la „Shopping Festival” Dubai, 2002, în calitate de pictor și coordonator al grupului de artiști români, de la Atelierul de Vară italian Ronchi dei Legionari, 2004, și de la Festivalul Internațional de Artă Mahares, Tunisia, 2006.Totodată, artistul a fost autorul unor materiale de studiu în domeniul artei, susținute în cadrul unor sesiuni de comunicări științifice și publicate în literatura de specialitate.

Pentru creația sa, a fost distins cu premiul concursului Cooymans – Covalenco (Olanda) 1994 și Grand Prix International de Prestige de Cannes-Azur 2012 –medalia de aur (pictură).

Lucrări semnate de Mircea Titus Romanescu se regăsesc în muzee și colecții de artă: Muzeul de Istorie al orașului București, Muzeul de Artă Cotroceni, muzeele de artă dinBârlad, Piatra-Neamț, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Ploiești, Institutul Cultural Român din Viena, colecția Primăriei din Kroměříž(Cehia), colecția Ambasadei Române din Praga, Muzeul de Artă Sharjah (Emiratele Arabe Unite), Institutul Cultural RomândinVeneția, Institutul Cultural Român din București, Colecția Asociației „La Francophilie”din Paris, Colecția Festivalului Internațional de Artă Mahares(Tunisia).

Despre opera artistului au scris Valentin Ciucă, Geo Șerban, Cornel Galben, Bogdan Guta, Veronica Marinescu, Claudia Andriescu, Radu Vasile, Virgil Mocanu, Carmen Mihalache și alții.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 4 iulie 2026, ora 12.00, la Galeria „Colecția de Artă” a Muzeului Județean Botoșani. Intrarea este liberă. Prezintă: prof. univ. dr. Laura Codrina Ioniță.

Stirea anterioara

Concediul pentru creșterea copilului poate reduce pensia. Pierderi de până la 24% după un singur an de pauză

Stirea Urmatoare

Afecțiuni care se pot citi chiar pe limbă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.