Mărţişoarele Clubului Copiilor şi Elevilor în spectacol pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi - FOTO

Mărţişoarele Clubului Copiilor şi Elevilor în spectacol pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi - FOTO

Tradiţional, pe 7 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi, spectatorii au avut parte de un spectacol autentic, de muzică, teatru şi poezie, organizat de Clubului Copiilor şi Elevilor din Dorohoi, care a reunit sub genericul „Flori pentru mama”, momente inedite şi insolita evoluţie a Ansamblului „Bucovinocichi” de la Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” Cernăuţi (coordonarea artistică – prof. univ. Iaryna Melnychuk), cu un program autentic care a inclus şi nestemate folclorice, formaţie implicată în derularea unui proiect transfrontalier.

Muzică cu sonorităţi dintr-o lume a naturii, soluţii coregrafice originale, şi costume la fel de surprinzătoare, spectatori care au îndrăgit acest episod artistic de ţinută, prin aplauze prelungite, iată scenariul remarcabil al unui spectacol omagial dedicat EI, femeii.

Micii artişti au transmis prin glasurile lor emoţia legată de sosirea primăverii şi de sărbătoarea dedicată mamelor, iar evoluţiile de excepţie s-au datorat profesorilor Marcel Dupu, Irina Miron Paul Mihai Ciprian, Constantin Dicu, Leonid Enea, Monica Ifrim.

Ritmurile populare şi uşoare, virtuozitatea şi varietatea repertoriului Orchestrei „Mugurelul” (dirijor prof. Marcel Dupu), au creat o atmosferă artistică la superlativ, pe scenă evoluând: Trupa de teatru „Amicii”, soliştii Rareş Ionescu, Cosmina Dutcovschi, Amina Damian, Andrei Câşlaru, Eduard Dănuţ Pintilei, Mădălina Neghină, Andra Mihalache, Laura Macoviciuc, Nadia Ştefaniuc, Irina Nistor, Denisa Căruntu (recitator), grupul „Rainbow”, formaţia de dansuri moderne „Jingles”, grupul vocal „Junior”, formaţia de dansuri moderne „Electrik Purple”, trupa de teatru „Let it Be”, duetul „Ştefania şi Veronica Horopciuc, grupul vocal „Voces”.

Evenimentul cultural a fost întregit şi de expoziţia de lucrări a Cercului de pictură – desen şi informatică (prof. Mihaela Bolohan şi Daniel Puhăcel) fiind onorat şi de prezenţa primarului oraşului Dorohoi – ing. Dorin Alexandrescu, a altor invitaţi, iar la buna desfăşurare a acestei manifestări a contribuit implicarea florăriei „Carmen”. Apreciind semnificaţia manifestării cultural artistice şi valoarea acestui program divers, una dintre studentele din Ucraina, a apreciat: „Suntem foarte bucuroşi de această participare şi totodată încântaţi de faptul că am contribuit şi noi prin câteva piese la un asemenea program, de calitate. Dăruim din toată inima, această evoluţie tuturor mamelor prezente în sală”.

Sursa: DorohoiNews.ro

[gallery link="file" columns="4" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.