Marele premiu al Festivalului

Marele premiu al Festivalului "Grigore Vasiliu Birlic" câştigat de "Atelierul de teatru" din Botoşani

În sala de spectacole a Centrului Cultural "Grigore Vasiliu Birlic" din Fălticeni avut loc a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret "Grigore Vasiliu Birlic", care şi-a desemnat vineri, 1 iunie, câştigătorii.

Premierea a fost făcută de omul de teatru şi film Eusebiu Ştefănescu (preşedintele juriului), şi preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei Fălticeni Cultural.

Cele mai importante premii, în valoare totală de 1.100 de euro, au fost susţinute financiar de strănepoţii marelui Birlic, Alex şi George Şerban. Laurii de măslin cu care au fost răsplătiţi câştigătorii au fost oferiţi de Arhimandritul Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, şi au fost aduşi de lângă Muntele Athos, scrie Monitorul de Suceava.

Principalele distincţii acordate

La secţiunea 14 – 25 de ani, Marele premiu "Emil Hossu" a fost atribuit trupei "Atelierul de teatru", de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Botosani, trupă care a luat marele premiu şi la prima ediţie a festivalului de la Fălticeni. De această dată, actorii Botoşani au impresionat juriul cu piesa de teatru "Momo – strania poveste a hoţilor de timp şi a copilului ce le-a înapoiat oamenilor timpul furat". Această piesă le-a adus şi membrilor trupei câteva premii individuale.

Premiul Special al Juriului pentru originalitate şi autenticitate a fost acordat regizoarei Lenuş Moraru de la "Atelierul de teatru" din Botoşani.

De asemenea, Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost acordat tot unei botoşănence, Silvana Mihai, interpreta personajului Momo.

Acest festival a avut şi o componentă de creaţie literară şi artistică, la care au participat aproape 100 de elevi. La Secţiunea monolog, grupa de vârstă 15 – 25 de ani, premiul I a fost acordat Ioanei Ivancov şi lui Andrei Redinciuc, elevi la Colegiul Naţional A.T.Laurian" din Botoşani.

Festivalul a avut girul doamnei teatrului românesc, Draga Olteanu Matei – preşedinte de onoare al manifestării. Juriul a fost format din actorul Eusebiu Ştefănescu - preşedintele juriului, regizorul şi scenaristul Al. G. Croitoru, actriţa Claudia Motea, Svetlana Târţău - decanul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova, regizorul Emil Caju, lect. univ. dr. Mihaela Beţiu, prodecan al Facultăţii de Teatru din cadrul UNATC Bucureşti, regizorul Ion Sapdaru, regizorul Radu Nechifor, Dennis Dath - preşedintele Uniunii compozitorilor de muzică de film din Statele Unite ale Americii.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.