La Memorialul Ipotești au avut loc Zilele Eminescu, ediția iunie - FOTO

La Memorialul Ipotești au avut loc Zilele Eminescu, ediția iunie - FOTO

ZILELE EMINESCU, o activitate unică în țară, organizată la Botoșani anual, în jurul datei de 15 ianuarie (ediția din iarnă) și în jurul datei de 15 iunie (ediția din vară), are peste 30 de ediții, iar Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost unul dintre actanții principali din momentul înființării sale, organizând manifestarea în parteneriat sau independent. 

Ediția din iunie 2024 a Zilelor Eminescu s-a desfășurat în perioada 12-16 iunie, fiind organizată de Memorialul Ipotești, cu sprijinul Ministerului Culturii, prin programul Cultură scrisă, program Prioritar, și al Consiliului Județean Botoșani. Partenerii principali ai proiectului au fost Primăria Botoșani și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
Pentru ediția din anul 2024, organizatorii au propus un nou concept, care a inclus: Festivalul de Debut, Târgul de Carte și Arte, gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, au avut loc: lecturi de poezie, ateliere, mese rotunde, lansări de carte, vernisări de expoziții, dezbateri etc.

Festivalul de Debut s-a desfășurat în perioada 12-15 iunie la Memorialul Ipotești, cuprinzând ateliere de scriere și de lectură regizată, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar. Zilnic, începând cu ora 20:30, pe esplanada Cinematografului Unirea, au avut loc spectacole-lectură la care poeții debutanți au citit poezii din propria creație și din opera lui Mihai Eminescu. Programul Festivalului de Debut a mai inclus dialogul „Cum îl recitim pe Eminescu?”, coordonat de Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române din București, și întâlnirea „Poezia la liceu” – lecturi și dialog cu poeții invitați la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, la care au participat: Cosmin Perța, Claudiu Liviu Onișoară, Bogdan Alexandru Petcu, Augustina Visan, Andrei Vornicu.

Târgul de Carte și Arte a avut loc pe Pietonalul Unirii din Botoșani, fiind deschis zilnic, de joi, 13 iunie 2024, până duminică, 16 iunie 2024, între orele 10:00 și 21:00. 

Element de noutate pentru Zilele Eminescu și pentru Botoșani, Târgul a întrunit 16 edituri din diferite orașe ale țării și din Republica Moldova: Amo (Suceava), Editura ARTES a Universității Naționale de Arte „George Enescu” (Iași), CHARMIDES (Bistrița), Casa Editorială DEMIURG (Iași), EIKON (București), GRI (București), JUNIMEA (Iași), LEBĂDA NEAGRĂ (Iași), Casa de Editură MAX BLECHER (Bistrița), POLIROM (Iași), PRINCEPS MULTIMEDIA (Iași), PROSPEXI (Dorohoi), PRUT INTERNAȚIONAL (Chișinău-București), ȘCOALA ARDELEANĂ (Cluj-Napoca), EDITURA UNIVERSITĂȚII „ALEXANDRU IOAN CUZA“ (Iași), VINEA (București).

Zilnic, au avut loc prezentări, lansări de carte, recitaluri, pe esplanada cinematografului Unirea. Câteva mese rotunde au adunat pentru discuții poeți și editori: pe 13 iunie, la Ipotești –  masă rotundă „Poetul și provincia. Poeți botoșăneni la Ipotești”, moderator –  Georgică Manole; participanți – Victor Teișanu, Marius Irimia, Manon Pițu, Dan Sociu, Mihai Babei, Vasile Iftime; pe 14 iunie, pe esplanada Cinematografului Unirea – dezbaterea „Editorii de poezie. Ce publicăm? Cum publicăm?”,  moderator – Lucia Țurcanu; participanți – Valentin Ajder, Gavril Țărmure, Ana Toma. 

Târgul s-a încheiat pe 16 iunie cu proiecția și discutarea filmului de mediu-metraj „Elixir” (regia – Nicolae Mărgineanu; scenariul – Viorel Ilișoi; în disctribuție – Maria Ploae, Doru Ana, Teodor Suditu), accesul publicul fiind liber, și cu un recital de muzică: „Dialogurile dragostei” – Lieduri pe versuri semnate de Mihai Eminescu și Veronica Micle, interpretate de  Lucia Deliu, Claudia Ichim,Iustina Bulimar, Consuela Radu-Țaga; la pian: Laura Turtă-Timofte (Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași).

În perioada Zilelor Eminescu, atât în programul Festivalului de debut, cât și în cel al Târgului de Carte și Arte, au fost incluse diverse activități cu copii și tineri. În zona Târgului de Carte și Arte, profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă au ilustrat împreună cu copiii poezii de Mihai Eminescu.  Copii interesați de carte au avut parte și de desene pe față, care au amintit de personajele din povești, și au confecționat semne de carte cu un ilustrator.

Elevii de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani, coordonați de prof. Carmen Băleanu, au susținut un recital Poezie Eminescu – Micle, în apropierea lacului din Parcul Mihai Eminescu din Botoșani. Și tot elevii de la Colegiul Economic, dar și elevi de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, coordonați de prof. Iulia Șlincu, și clubul „Unde fugim de acasă”, în coordonarea prof. Dana Carcea,  au propus lecturi de la edituri în zona Târgului de Carte și Arte.
Invitata Memorialului, scriitoarea Carmen Tiderle a avut 4 ședințe ale Clubului de poezie la diferite școli din Botoșani (Liceul de Artă George Enescu, Școala nr. 10, Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”) și la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Ipotești.

Lecturi de poezie și discuții cu poeții au fost organizate la Colegiul Național „A.T. Laurian”, activitatea fiind coordonată de prof. Gabriela Tănase. La Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, a avut loc un atelier „Cum îl recitim pe Eminescu?”,  coordonat de Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române din București, și de prof. Alina Foca și Doina Oprișan.

Gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum a avut loc pe data de 15 iunie la Memorialul Ipotești. Laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, care numără 26 de ediții, a fost desemnat, în baza deciziei juriului din care au făcut parte: Doris Mironescu (președinte), Al Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Andreea Pop, Simona Popescu, Adriana Stan, Andrei Terian, Lucia Țurcanu.

Poeții nominalizați la această ediție sunt: Daniel Coman, Polaroide, OMG; Alexandru Funieru, Candelabre în valul artificial, Casa de Editură Max Blecher; Vasile Gribincea, Coerența labirintică, Cartier; Mădălina Oprea, Curriculum: refrene ale recuperării memoriei, Fractalia; Alberto Păduraru, Cartea cu moace, Dezarticulat.

Laureatul ediției 2024, pentru debut în 2023, a fost desemnat Alexandru Funieru, cu volumul Candelabre în valul artificial, Casa de Editură Max Blecher. 

Gala de acordare a premiului a fost precedată de lecturi ale poeților: Rita Chirian, Nichita Danilov, Ion Mureșan, Dan Sociu, Lucian Vasiliu, și masa rotundă „Poezia de debut în anul 2023”, la care au participat membrii juriului.

Memorialul Ipotești a avut numeroși parteneri în organizarea „Zilelor Eminescu, ediția iunie”: instituții de cultură – Muzeul Județean Botoșani, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani, Cinema Unirea, Muzeul Național al Literaturii Române București; instituții de învățământ – Colegiul Național „A.T. Laurian”, prof. Gabriela Tănase; Colegiul Economic „Octav Onicescu”, prof. Carmen Băleanu; Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, prof. Alina Foca, Doina Oprișanu; Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, prof. Iulia Șlincu, clubul „Unde fugim de acasă”, prof. Dana Carcea; Liceul de Artă George Enescu, Școala nr. 10, Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”, Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Ipotești; cluburi de creație – Trupa de Teatru Drama Club a Colegiului Național „A.T. Laurian”, coord. Ella Nistor, Casa de Poezie Light of ink, Suceava, coord. prof. Gheorghe Cîrstian

Partenerii media au fost  Radio România Internațional; Observator Cultural; Monitorul de Botoșani; Botoșăneanul; BotoșaniNews. Proiectul a fost promovat și de SC Eltrans SA Botoșani, Lambertus SRL.

Stirea anterioara

O adolescentă de 15 ani, româncă, a dispărut în Italia. Părinții cer cu disperare ajutorul oamenilor

Stirea Urmatoare

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.