Festivalul Zilele Nordului și-a publicat programul și lista invitaților din acest an

Festivalul Zilele Nordului și-a publicat programul și lista invitaților din acest an

Șuie Paparude, moldovenii de la Gândul Mâței și ucrainenii de la Haydamaky sunt principalele nume care completează line-up-ul ediției din acest an a festivalului.

Programul ediției cuprinde, pe lângă cele 20 de concerte anunțate, peste 20 de activități culturale și educaționale.

Ediția din 2015 a festivalului debutează cu o zi dedicată memoriei lui George Enescu, cu evenimente organizate la Mihăileni, Liveni și Darabani.

20 de concerte și 20 de evenimente culturale și educaționale, aceasta e oferta celei de a doua ediții a festivalului Zilele Nordului, desfășurat la Darabani în perioada 6-9 august 2015. Festivalul și-a propus să adune la evenimentele de pe agenda sa culturală cel puțin 8.000 de participanți.

„În acest an organizăm evenimente nu numai în Darabani, ci și în comunele Mihăileni și George Enescu, adresându-ne unui public mai numeros. De asemenea, estimăm că la această ediție va crește și numărul turiștilor festivalieri, de la 200 – anul trecut -, la cel puțin 500. Aceștia vin din județele Botoșani, Suceava și Iași, precum și din regiunea Cernăuți și din nordul Basarabiei”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord și directorul festivalului.

Sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul din 2015 vine cu o propunere culturală ambițioasă și variată: concerte, spectacole de teatru, ateliere și conferințe pentru tineri, proiecții de film, evenimente editoriale, expoziții de arte vizuale, spectacole de muzică populară și concerte de muzică clasică, precum și cu Tururile Nordului, o serie de excursii și drumeții în regiune.

Line-up de zile mari în Poiana Teioasa
Vechea Poiană Teioasa de la marginea Darabanilor găzduiește și în acest an concerte în fiecare seară. Headlinerii festivalului sunt Șuie Paparude și ROA – cele mai îndrăgite trupe de muzică electronică din România -, alături de doi dintre clasicii rock-ului din Basarabia și Ucraina: Gândul Mâței și, respectiv, Haydamaky.

„Suntem entuziasmați că reușim să aducem în Nord trupe de un asemenea calibru. Haydamaky, de exemplu, este o trupă înființată în 1991 și care a concertat pe cele mai importante scene europene. De la Darabani pleacă direct către Budapesta pentru a cânta la Sziget Festival, cel mai mare festival de pe continent”, spune Ștefan Teișanu.

Vineri seară concertează în Poiană trupa ROA, în deschiderea căriea cântă botoșănenii de la The Kryptonite Sparks, sucevenii de la Nightmarion și dărăbănenii de la Amalgam. Sâmbătă urcă pe scenă Gândul Mâței – clasicii rock-ului basarabean -, Basska – revelația ediției de anul trecut a Zilelor Nordului -, clujenii de la Jazzybirds și băcăuanii de la Les Ex. Un spectacol de zile mari se anunță pentru seara de duminică: Șuie Paparude, ucrainenii de la Haydamaky și ieșenii de la Inside vor închide festivalul.

ZN devine un festival regional
În acest an festivalul crește de la trei la patru zile, găzduind pentru prima oară și activități în afara Darabaniului. Prima zi de ZN îi poartă pe participanți pe urmele lui George Enescu, pe la casele copilăriei sale de la Mihăileni și Liveni, apoi la Darabani, unde are loc deschiderea oficială a festivalului, tot cu un concert dedicat memoriei compozitorului botoșănean. Organizatorii au reușit pentru prima oară să aducă la festival și artiști importanți din Ucraina, care li se alătură celor din România și din Republica Moldova.

„Așteptăm semnificativ mai mulți vizitatori decât la prima ediție. Dacă și vremea va ține cu noi, estimăm că vom avea cel puțin 500 de festivalieri veniți pentru ZN din toată țara. În promovarea festivalului ne sprijină unele dintre cele mai importante instituții de presă și de cultură din Moldova, din Basarabia și din Moldova, lucru care ne bucură și ne mobilizează”, declară Ștefan Teișanu. Festivalul are, începând din acest an, în orașe importante din regiune, o serie de tineri ambasadori cu rol de promovare a Zilelor Nordului în comunitățile lor și de mobilizare și organizare a celor interesați să participe la festival.

„Un semnal îmbucurător pentru noi este și numărul mare de tineri din afara Darabaniului care s-au arătat interesați să lucreze cu noi la festival. Pentru voluntariat la ZN au aplicat aproape 60 de tineri din alte orașe. Dintre ei am selectat 25 care se vor alătura echipei locale de voluntari, formată din alte 35 de persoane, și celor 10 colegi din echipa de bază a festivalului. Ne mândrim să avem astfel o echipă mixtă, de oameni cu vârste și experiențe variate și provenind din zece localități diferite, între care Botoșani, Dorohoi, Darabani, Iași, Suceava, Cernăuți, Chișinău, Zalău și Cluj”, aflăm de la directorul festivalului.

Dacă în 2014 cei 100 de participanți la Tururile Nordului au avut ocazia de a descoperi, printre altele, casa Ion Pillat din Miorcani, Expoziția Memorială Dimitrie Brândză din Viișoara și Casa Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Horodiștea, pentru anul acesta organizatorii pregătesc trasee surpriză, pe o arie și mai extinsă din județ.

Duminica festivalului – ziua Darabanilor
După un parteneriat reușit în 2014, Primăria și Consiliul Local Darabani acordă în acest an un și mai mare sprijin Asociației Nord în organizarea Zilelor Nordului. „Duminică e ziua tradițiilor, ziua Darabanilor și a dărăbănenilor. Va fi o zi plină de activități prin care îi invităm pe localnici să își celebreze valorile, în compania turiștilor prezenți la festival și a unora dintre cei mai importanți artiști ai locului și ai regiunii. Am pregătit lansări de carte și expoziții ale localnicilor, tururi ghidate ale orașului, precum și un mare spectacol de muzică populară”, declară organizatorii.

„Hora de la Darabani”, spectacolul care reia tradiția veche a întâlnirii la horă, duminica, după ieșirea din biserică, aduce în Poiana Teioasa invitați din întreaga regiune: ansamblul Perla din Cernăuți, orchestra Noua Generație a Școlii Populare de Arte din Botoșani și ansamblul Stejăreii din Darabani. Pe scenă vor urca și câțiva dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din regiune: Lucia Păltineanu, Dan Decebal Chitic, Gabriela Teișanu, Constantin Atodiresei și Mitică Hapliuc.

Stirea anterioara

Tragedie! O femeie a murit lovită de trăsnet. Alte două persoane au ajuns la spital

Stirea Urmatoare

Razie de amploare în municipiul Botoșani. Au fost aplicate 31 de sancțiuni în valoare de 14.600 de lei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.