Dorohoi: Reportaj pe Pietonal – „Schimbarea la faţă”, a tradiţiilor meşteşugăreşti - FOTO

Dorohoi: Reportaj pe Pietonal – „Schimbarea la faţă”, a tradiţiilor meşteşugăreşti - FOTO

O asistenţă numeroasă, cum rar a văzut Dorohoiul canicular. Pe 9 august 2013, primarul oraşului, mesageri ai Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, arhicunoscători etnografi, artişti sau simpli vizitatori, au invadat Pietonalul oraşului Dorohoi.

Printre exponate, te simţi brusc, trăind în urmă cu câteva decenii, când ritmul vieţii era mult mai lent, trepidaţia lumii de azi era încă imposibil de imaginat, asediul informaţional era destul de departe, iar îndeletnicirea cu meşteşugurile populare, transmise peste timp, aduna clipe de desfătare, savurate pe îndelete. Toate acestea au fost lesne de constatat în prima zi, a primei ediţii, a FESTIVALULUI TRADIŢIILOR MEŞTEŞUGĂREŞTI, desfăşurată în centrul municipiului Dorohoi. La festivitatea de deschidere a acestui festival, organizat de Primăria municipiului Dorohoi, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Consiliul local al municipiului şi Casa municipală de Cultură, a ţinut să fie alături, aşa cum remarcam, şi ing. Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului, care a mărturisit că “această manifestare este inedită, fiind inclusă într-o strategie de revigorare a culturii locale, fiind un început reuşit, ce îşi propune, în viitor, atragerea mai multor participanţi”.

Sub săgeţile de foc ale amiezii, vizitatorii au putut admira şi cumpăra obiecte din industria casnică, din lemn şi mobilier, ceramică, icoane, produse din piele, podoabe, măşti, picturi pe sticlă. Nu au lipsit preparatele culinare - dulciurile, leacurile din plante, artă decorativă, obiectele din lemn, acestea dovedindu-se a fi pe gustul multora dintre vizitatori. Şi la acesta ediţie dorohoiană, ouăle încondeiate, dar mai ales o scoarţă veritabilă, au atras atenţia.

„Un lucru absolut lăudabil este acest festival, impresionant fiind numărul de participanţi. Este un câştig pentru Dorohoi, pentru oamenii lui sensibili, care vin, astfel, în contact cu tradiţia din diverse zone, permiţând şi schimbarea de opinii, între creatori. Totul se constituie, într-un pas important, împotriva non-valorii.”, a apreciat, dr. etnograf, prof. Angela Paveliuc-Olaru.

Aici au venit cei ce poartă măestria artei populare, dinspre comunele judeţului Botoşani, ale localităţilor din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Harghita, Bihor, Vaslui. După îndelungate discuţii cu meşterii care şi-au etalat obiectele în standurile expoziţionale – remarcabil de abordabili, chiar dacă exersau diferite tehnici de lucru -, creionăm o sinteză a ceea ce-i animă sau îşi doresc artiştii prezenţi:

„Pentru vizitatori, adresăm chemarea, de a nu se pierde valorile naţionale, începând cu portul popular.” (Aurelia Racu – Ibăneşti, Botoşani); “Partea educaţională a acestui festival, poate urmări ca Dorohoiul, să devină o zonă de expunere a lucrărilor, pentru cunoaşterea lor de către tineri.” (Mihai Ciuc – Iaşi); “Numai prin lucruri tradiţionale, eliminând obiectele contrafăcute, care încă predomină în comerţ, dar, pot fi eliminate prin autentic, se poate asigura perpetuarea meşteşugului adevărat.” (Cristian Nicora –Bistriţa); “Răspundem cu plăcere la asemenea invitaţii, la un festival. Vechile tehnici de prelucrare ale pielii s-au pierdut şi aceasta este un aspect regretabil. Produsele din exterior, sunt, de multe ori, deplorabile, fără garanţie.” (Constantin Vasiliu – Iaşi); “Începe lumea să aprecieze ceramica, dar problema stă la generaţiile ce vor urma. Atunci când încep un obiect, am impresia că intru în armonie cu natura, dar, aceasta se realizează cu multă răbdare.” (Dumitru Pascaniuc – Suceava); “Asemenea iniţiative pot fi preluate în tot judeţul Botoşani, în multe şcoli.” (Ema Pavăl – Suceava); “Remarc faptul că, nu suntem asaltaţi de comercianţi ambulanţi, ceea ce face că vizitatorii să comunice mai uşor cu noi.” (Valentina Uhrenciuc – Iaşi); “Aduc tradiţiile de la Vorona şi mă bucur de primirea celor din Dorohoi, care apreciază împletiturile din nuiele, care sunt foarte migăloase.” (Lucreţia Matras – Vorona, Botoşani).

Raidul multora, a cunoscut linii interesante de intersecţii, de la un stand la altul - şi în mod sigur, niciodată ecourile unui eveniment de succes nu se sting în prima zi -, vizitatorii au comentat, au discutat, au făcut comparaţii şi au stabilit alte şi alte posibile întâlniri, ce vor urma acestei atmosfere, ce a purtat drept cap de afiş – autenticul în lupta împotriva decoratismului grotesc. Am aflat că meşterii câştigă extrem de puţin. De multe ori, atât de puţin, încât le vine să abandoneze ceea ce fac. Lucrează, adesea, numai pentru expoziţii, dar din mâna lor iese arta strălucitoare. Meşterii populari participanţi la acest festival, par hotărâţi să readucă la viaţă, arta artizanală şi să o păstreze în sipetul înaintaşilor. Sunt mândri, mai ales, că fac parte dintr-o asociaţie. “Aceasta a luat fiinţă, înainte de anul 2000, după discuţia cu un meşter de la Vorona, care a dorit ca zona Moldovei, să fie mai reprezentativă. Avem şi o publicaţie, în care mediatizam unele activităţi, ne-am implicat în unele proiecte, inclusiv transfrontaliere.”, precizează, prof. Marcel Luţic, preşedintele asociaţiei. Sub incandescenţa zilei, ieşim de pe Pietonal.

De la Blocul Turn, îi mai privim o dată, pe păstrătorii de tradiţie. Meşterii lucrează la nestematele lor, iar obiectul făurit de olar, pare a spune că acolo, nimic nu se termină, ci de fapt începe. Unul dintre participanţi poartă o diplomă înmânată, că pe un trofeu, ce are preţul maxim, ducând numele strigat asemenea unei premieri şcolare. De departe, se vede un colţ de stand, poziţionat strategic sub conul trecător al unei umbre, de unde se iveşte imaginea unei bunici, care dă sfaturi, călătorind în timp, unei nepoate ce probează un costum naţional. Scena se aseamnă cu “schimbarea la faţă” a percepţiei, faţă de veritabilele valori ale spiritualităţii româneşti, scoase astăzi dintr-o ladă de zestre, care ne aşteaptă sâmbătă şi duminică, cu alte demonstraţii ale meşterilor populari şi cu materialele prin care aceştia se exprimă.

Sursa: DorohoiNews.ro

[gallery link="file" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.