Donație de carte franceză la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Donație de carte franceză la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” a primit, din partea Centrului Internațional Francofon (CIF1) și al clubului Lions (LC) de Kochersberg, din provincia Alsacia, Franța, 400 decărți în limba franceză, din diverse domenii (artă, benzi desenate, cărți pentru copii, geografie, lingvistică, literatură contemporană, manuale, psihologie, științe sociale și politice, turism etc.), pentru copii, adolescenți și adulți. Drumul coletelor din Strasbourg spre Botoșani a fost coordonat cu minuțiozitate de către Octavian-EusebiuHALICI, student în anul al III-lea în cadrul Facultății de Științe Politice în limba franceză aUniversității din București, acestea ajungând la destinație în stare foarte bună, rezistând zecilor de ore parcurse pe autostrăzile Europei.

Donația de carte nu este deloc întâmplătoare, întrucât este bine cunoscut faptul că, de-a lungul anilor, la nivelul județului nostru s-a format o veritabilă tradiție a limbii franceze. 

Aceasta face parte dintr-un amplu proiect de înnoire al fondului de carte străină al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, demarat în colaborare cu Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Județean, întitulat „Lire des livres, lire délivre” – o definiție poetică, în limba franceză, a actului de lectură. Suntem recunoscători atât președintelui CIF, dl Christian Gaillac, cât și celui al Clubului Lions de Kochersberg, dna Fatima Bouzait, pentru faptul că s-au angajat să contribuie periodic la donarea de materiale necesare bibliotecii. Calde mulțumiri se îndreaptă, de asemenea, către dna prof. univ. Mariana Steluța Coculescu, dir. Alianței Franceze din Ploiești și dl Jean-Michel Invernizzi, președintele comunității francezilor din România pentru susținerea proiectului nostru.

„Prin proiectul „Lire des livres, lire délivre”, încercăm să creăm o acoladă între trecutul istoric și prezentul modern dominat de tehnologia informațională, continuând nobila misiune de răspândire a slovei tipărite. Cum schimbările ne dictează neîncetat prioritățile, activitățile bibliotecii au fost și ele restructurate în contextul actual creat de restricțiile generate de pandemia care a cuprins întreaga planetă. Dată fiind flexibilitatea și capacitatea de adaptare, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani s-a repoziționat rapid, mutând cea mai mare parte a evenimentelor în spațiul virtual. Fără îndoială, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” va continua să contribuie la dezvoltarea vieții culturale a județului Botoșani, ținând pasul cu evoluția tehnologică și orientându-și serviciile spre noile necesități”, a declarat d-na Cornelia VIZITEU, directoarea bibliotecii.

Stirea anterioara

Amendă dublă pentru un botoșănean care a refuzat să poarte mască unei societăți comerciale și a devenit recalcitrant

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.