Dialog cu Matei Vișniec la Memorialul Ipotești
Vineri, 10 octombrie 2025, începând cu ora 11.10, la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va avea loc un dialog cu scriitorul Matei Vișniec, sub genericul „Literatură, jocuri și invenții lingvistice” – Matei Vișniec, mărturii despre propriul său parcurs în universul cuvintelor.
Întâlnirea se organizează în cadrul Conferinței internaționale de studii românești, ediția a X-a, care se desfășoară la Memorialul Ipotești în perioada 9-11 octombrie 2025, tema ediției din acest an fiind: Limba română între patrimoniu cultural și punte de dialog internațional.
Dialogul va avea loc în Amfiteatru „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești și va fi moderat de Liviu Papadima. Intrarea este liberă.
MATEI VIȘNIEC (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuţi, judeţul Suceava) este dramaturg, poet, prozator, eseist român. A debutat în revista „Luceafărul” în 1972, iar primul volum de poezie, La noapte va ninge, l-a publicat în 1980 la Editura Albatros. A studiat filozofia la Bucureşti, fiind membru fondator al Cenaclului de luni.
În 1987, s-a stabilit în Franța, unde a solicitat azil politic după ce reprezentarea scenică a piesei sale Caii la fereastră, la Teatrul Nottara din București, a fost interzisă cu numai o zi înainte de premieră. De atunci, numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990, lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale.
Matei Vișniec este autorul volumelor de poezie: Orașul cu un singur locuitor (Albatros, 1982), Înțeleptul la ora de ceai (Cartea Românească, 1984), Poeme ulterioare (1987-1999) (Cartea Românească, 2000), La masă cu Marx (Cartea Românească, 2011), Securi decapitate (cu gravuri originale realizate de Matei Vișniec, Andra Bădulescu, Joèla Vișniec, Iuri Isar, May Oana Isar și Smaranda Isar; Tracus Arte, 2012), Vi se pare cumva nedreapta dispariția dumneavoastră? (Tracus Arte, 2019). A publicat romanele: Cafeneaua Pas-Parol (Editura Fundației Culturale Române, 1992), Sindromul de panică în Orașul Luminilor (Cartea Românească, 2009), Domnul K.eliberat (Cartea Românească, 2010) Dezordinea preventivă (Cartea Românească, 2011), Negustorul de începuturi de roman: roman caleidoscop (Polirom, 2014) Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă... (Polirom, 2016), Un secol de ceață (Polirom, 2021), Consulatul lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină (roman minuscul în două părți destinat copiilor de la 8 ani în sus și adulților de la 108 ani în jos, cu ilustrații de Joèla Visniec; Humanitas, 2025).
Până în prezent, a publicat mai multe volume de dramaturgie, printre care: Țara lui Gufy, (Ion Creangă, 1992), Angajare de clown (Unitext, 1993), Negustorul de timp și Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (Eminescu, 1998), Teatru descompus. Despre sexul femeii-câmp de luptă în războiul din Bosnia (Cartea Românească, 1998) Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (Aula, 2001), Caii la fereastră (Aula, 2001), Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (Paralela 45, 2005), Omul pubelă & Femeia ca un câmp de luptă (Cartea Românească, 2007), Mașinăria Cehov și Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați (Humanitas, 2008), Trilogia balcanică. Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă (Humanitas, 2016), Ioana și focul. Șobolanul rege. Reverii pe eșafod. Cuvintele lui Iov (Tracus Arte, 2017), Caragiale e de vina. Despre tandrețe. Teatru vag (Humanitas, 2019) ș.a. În Franţa piesele sale sunt publicate de mai multe edituri (Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant, Non-Lieu, L’oeil du Prince).
LIVIU PAPADIMA (n. 11 iunie 1957, București) este critic, eseist, istoric, teoretician literar și prozator. Profesor la Universitatea din București.
A debutat editorial cu volumul de proză În livada de cremene (Albatros, 1981). Este autorul volumelor de critică și istorie literară: Caragiale, firește (Editura Fundației Culturale Române, 1999), Literatură și comunicare. Relaţia autor-cititor în proza paşoptistă şi postpaşoptistă (Polirom, 1999). A publicat volumul Învățătura de minte. Eseuri despre educație (Art, 2021). Este coautor al volumului Calendarul după Caragiale (Curtea Veche, 2002); a coordonat volumele: Cercetarea literara azi. Studii in onoarea profesorului Paul Cornea (împreuna cu Mircea Vasilescu; Polirom, 2000), Care-i faza cu cititul? (Arthur, 2010), Ce poți face cu două cuvinte? (Arthur, 2012), Cui i-e frică de computer? (Arthur, 2013).
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.