Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit în prima zi a anului nou, a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. A murit la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare înfăţişat cu mai multe “chipuri”. Astfel, el apare ca unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele, cu “mare putere asupra dracilor”. Astfel, cu rugăciunile lui se scot duhurile rele şi necurate din oameni.

De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele “Vasile”. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat;

Pe de altă parte, Sfântul Vasile apare ca “mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura. Sfântul Vasile este reprezentat ca “împăratul iubirilor”: el petrece, iubeşte, joacă şi cântă.