Colecţionari botoşăneni, prezenți la Salonul Naţional “Mihai Eminescu” de la Palatul Parlamentului

Colecţionari botoşăneni, prezenți la Salonul Naţional “Mihai Eminescu” de la Palatul Parlamentului

Pe lista participanţilor la ediţia din acest an a Salonului Naţional “Mihai Eminescu” se află şi cinci colecţionari botoşăneni. Este vorba despre Elena Condrei, Mihai Cornaci, Răzvan Condrei Ţiplea, Cosmin Neamţu şi Coriolan Chiricheş.

Expoziţia de medalii, insigne, plachete, pictura şi alte materiale dedicate marelui poet Mihai Eminescu se va deschide miercuri, 11 ianuarie a.c., la ora 15.00, în Sala “Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului şi va putea fi văzută până pe 31 ianuarie.

La eveniment vor participa numeroşi colecţionari pasionaţi de Mihai Eminescu şi de opera sa, din diferite colţuri ale ţării, iar prin aceasta manifestare se doreşte marcarea aniversării a 162 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti. Toţi cei care îşi vor expune materialele în cadrul acestui Salon vor primi diplome de participare. La Monetăria Statului s-a realizat şi o insignă dedicată special acestei manifestări.

Evenimentul este organizat de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor – Serviciul pentru ambientare şi expozitii şi Societatea Numismatică Română – Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne “Mihai Eminescu”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.