Cele mai frumoase urări şi mesaje de Paște pentru cei dragi

Cele mai frumoase urări şi mesaje de Paște pentru cei dragi

Cu toții cunoaștem salutul tradițional de Paște, „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”. Cu toate acestea, salutul poate fi completat cu urări de bine pe care le poți transmite celor dragi.

În cazul în care nu ești inspirat, te ajutăm cu câteva exemple pe care le poți trimite prin SMS, Facebook sau WhatsApp.

„Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranță. Un Paște Fericit!”

„Învierea Domnului să îți aducă în suflet bucurie și iubire. Paște Fericit alături de cei dragi!”

„Sfintele sărbători de Paşte să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi ajuta semenii. Hristos a Înviat!”

„Hristos a înviat dăruindu-ne o nouă viaţă, astfel încât fiecare dintre noi să ştie să îşi preţuiască existenţa şi să se bucure de ea. Paşte fericit!”

„Azi, in zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete! Hristos a Înviat!”

„În noaptea Învierii, când clopotele bat, cu lumânări aprinse, cu sufletul curat, să spunem împreună HRISTOS A INVIAT! Paşte fericit!”

„Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine! Paște fericit!”

„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!”

„Fie ca Sfânta Lumină a Sărbătorilor Pascale să vă inunde casa și inimile, să vă aducă numai armonie, fericire și dragoste! Hristos a Înviat!”

„Îți doresc ca Sfânta Sărbătoare a Învierii lui Iisus să îți aducă în suflet cele patru taine: încredere, speranță, iubire și lumină. Paște fericit!”

„Doar o singură dată pe an e Paștele. Bucură-te de această zi specială, îmbogățită cu aroma bucatelor tradiționale și a florilor de primăvară! Hristos a înviat!”

 „Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!”

„Iepuroiul nu mai vine, că nu prea se simte bine. A aflat din Parlament că e criză în buget. Aşa că s-a îmbătat ca să nu fie crizat! PAȘTE FERICIT!”

„Iepuraşul mustăcios şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte să-ţi dau un mesaj de Paște. Paște fericit!”

„Paște mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit. Iubitul iepuroi să-ţi aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate!”

Stirea anterioara

Cum se face corect ciocnitul ouălor roşii de Paşte

Stirea Urmatoare

Copii unei școli din Botoșani învățați cum pot evita atacul unui câine agresiv

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.