Biserică unică în Europa, „diamant neşlefuit” al comunei Hilişeu Horia – FOTO

Biserică unică în Europa, „diamant neşlefuit” al comunei Hilişeu Horia – FOTO

Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a devenit un simbol al comunei Hilişeu Horia. Unică în ţară, biserica atrage oameni din toate colţurile ţării care au dorit să vadă sfântul lăcaş ortodox ce are clopotniţă în stil catolic.

Departe de agitaţia oraşului, în inima naturii, dealurile şi pădurile satului Crişan ascund o frumosă şi unică bijuterie. Un sfânt lăcaş cu care oamenii locului se mândresc şi pe care îl consideră un simbol al comunei lor. Un sfânt lăcaş a cărui poveste a făcut înconjurul României datorită frumuseţii sale.

„Este o biserică cum nicăieri în lume nu mai există. Şi nu spun asta pentru că e aici, în satul nostru. Am auzit oameni veniţi din alte oraşe care spuneau asta. Pentru noi, sfântul lăcaş este o binecuvantare de la Dumnezeu. Eu de fiecare dată când sunt tristă şi amărâtă şi am nevoie de linişte sufletească mă duc la biserică. Nu se mai ţin slujbe dar eu mă rog în faţa Mântuitorului şi a sfinţilor apostoli şi mă liniştesc” povesteşte o localnică din satul Hilişeu Crişan.

În ultimii ani, în acest sfânt lăcaş se oficiză foarte puţine slujbe. Biserica devine, însă, neîncăpătoare în fiecare an la 21 mai, ziua în care a fost sfinţită acum mai bine de 200 de ani, şi pe 15 august, la hramul bisericii. Construită din lemn, biserica este străjuită de Mântuitorul Iisus Hristos şi de cei 12 apostoli.

„Este frumoasă, mai ales, pentru că este veche. Boierul Curt a făcut mai mult pentru el această biserică, dar şi pentru sătenii locului. Biserica s-a dorit a fi una boierească, curtea boierului fiind în partea de răsărit a bisericii. Are un farmec deosebit. Unicitatea acestui sfânt lăcaş este dată de îmbinarea între cele două stiluri. Biserica fiind făcută stil ortodox iar clopotniţa în stil romano-catolic. Boierul Vasile Curt, cel care a ctitorit acestă sfântă biserică era ortodox iar nora lui, cea care a făcut clopotniţa 50 de ani mai târziu, era de origine romano-catolică. Slujbe se mai ţin doar câteva pe an, dar de hram vin foarte mulţi oameni de prin alte judeţe. Cei mai mulţi sunt curioşi să o vadă după ce au auzit de ea”, povesteşte preotul paroh al bisericii din satul Hilişeu Crişan, Gabriel Derscariu.

Din păcate frumuseţea şi unicitatea sfântului lăcaş nu i-au determinat pe mai marii bisericii să îi acorde mai multă atenţie. Ctitorită şi sfinţită în anul 1802 de boierul Vasile Curt, biserica ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” are nevoie urgentă de lucrări de reabilitare. Vremea şi timpul şi-au pus serios amprenta asupra sfântului lăcaş. Zidurile ce străjuiesc biserica sunt scorojite, iar din cauza alunecărilor de teren din zonă statuile erau pe punctul de a se prăbuşi.

„Insistăm foarte mult asupra acestui diamant neşlefuit al comunei noastre, cu care ne mândrim şi care este unicat în România şi, se spune, în Europa. Ne-am îndreptat atenţia asupra acestui obiectiv pentru a-l conserva, a-l promova şi dorim să sensibilizăm autorităţile judeţene şi naţionale să ne dea atenţie şi să ne ajute să îl punem în valoarea lui maxima. Asupra lui am intervenit cu nişte lucrări de stopare a alunecărilor de teren, iar acum se lucrează la acoperişul clopotniţei, care are nevoie urgentă de lucrări de reabilitare”, a declarat porimarul comunei Hilişeu Horia, Ioan Butnaru.

„În ultimul timp am început aceste lucrări cu ajutorul domnului primar care se implică foarte mult pentru a salva acest sfânt lăcaş. A început chiar de anul trecut prin construirea unui zid de sprijin împotriva alunecărlor de teren. Această lucrare a fost făcută cu ajutorul Ministerului Culturii de la care am primit 300 de milioane”, a completat şi preotul Gabriel Derscariu.

Potrivit acestuia, asupra acoperişului bisericii s-a intervenit între anii 2003-2004, însă, pentru că banii nu au fost suficienţi lucrările de reabilitare au fost sistate. În acest an, din bugetul consiliului local au fost alocaţi 12.000 de lei pentru înlocuirea acoperişului clopotniţei. Fără aceste lucrări realizate înaintea venirii sezonului rece, clopotniţa s-ar fi putut prăbuşi, spune primarul Ioan Butnaru. O firmă specializată din Satu Mare lucrează la înlocuirea acoperişului. Ei folosesc şindrile din lemn de brad lucrate manual.

„Ar fi mare păcat ca acest lăcaş să nu fie ajutat, să nu fie conservat. Lucrăm de peste zece ani la restaurarea bisericilor în ţară şi spun că nu am mai văzut aşa ceva”, povesteşte unul dintre constructori. Potrivit autorităţilor locale, în viitor, biserica ar putea fi transformată în schit.

„Este bine de a fi introdusă într-un circuit turistic, dar nu este bine ca biserica să rămână părăsită şi după cum se preconizează ar putea deveni un schit de maici sau de călugări, după cum vor dori şefii”, a mai spus preotul paroh al bisericii din satul Hilişeu Crişan.

Sursă: adevarul.ro

[gallery link="file" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.