Astăzi se împlinesc 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Vezi programul acţiunilor dedicate marelui poet!

Astăzi se împlinesc 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Vezi programul acţiunilor dedicate marelui poet!

Botoşaniul este, marţi, Capitala culturii româneşti. Aici s-a născut în urmă cu 163 de ani cel mai mare poet şi scriitor român al tuturor timpurilor- Mihai Eminescu.

Pe lângă poeziile scrise, Eminescu este cunoscut ca prozator şi jurnalist roman, socotit de cititorii romani şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura romană, fiind supranumit şi “luceafărul poeziei romaneşti”.

Eminescu a fost activ in societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la virsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902.

Eminescu a fost internat in 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Şuţu. In 17 iunie Eminescu a fost inmormintat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Romane.

Iată programul manifestărilor de pe 15 ianuarie:

– Ora 9: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani, cu aprobarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani poetului laureat.

– Ora 9,45: Depuneri de jerbe de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa Teatrului.

– Ora 10,15: Te Deum la Biserica Uspenia.

– Ora 10,30: Slujbă religioasă la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Ipoteşti.

– Ora 11: Deplasare la Ipoteşti.

– Ora 11,15: Amfiteatrul Laurenţiu Ulici − Salutul organizatorilor. Cuvinte ale invitaţilor.

– Ora 11,30: Lansări de cărţi: Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu – Dialoguri televizate (despre cărţi şi nu numai), Editura Junimea – prezintă Lucian Vasiliu. Turnurile Ocolaşului Mare, (Antologia Grupului de la Durău), Editura Timpul – prezintă Mircea A. Diaconu. Emil Iordache – Un univers de personaje, Editura Vasiliana 98, Iaşi –

prezintă Liviu Apetroaie.

– Ora 11,50: Noutăţi editoriale eminesciene: Acad. Mihai Cimpoi − Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic;

Adrian Dinu Rachieru − Despărţirea de Eminescu?; Lucia Olaru Nenati − Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii; Svetlana Paleologu Matta − Existenţa poetică a lui Bacovia (traducere şi studiu introductiv de Lucia Olaru Nenati). Prezintă Lucia Olaru Nenati.

– Ora 12,05 − Pauză de cafea.

– Ora 12,20 − Expoziţii de numismatică Creştinism şi de insignografie Eminescu şi colecţionari, aparţinând colecţionarului botoşănean Stelian Brânzei.

− Ora 12,30 − Spectacol susţinut de trupa de teatru DRAMA CLUB a Colegiului Naţional A.T. Laurian. Piesa Sssst!, adaptare după Îmblânzirea scorpiei de W. Shakespeare. Regia Mirela Nistor şi Alexandru Sîrbu.

– Ora 13,40: Vernisajul expoziţiei de pictură Cer şi pământ, autor Corneliu Dumitriu. Prezintă Gellu Dorian.

– Ora 17: Sala de spectacole a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani – Lansarea cărţii Terra ballerina de Ion Mircea, în colecţia poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Editura Paralela 45 Piteşti.

– Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima, ediţia a XIV-a şi Opera Omnia, ediţia a XXII-a. Spectacol extraordinar susţinut de GRIGORE LEŞE – DE DRAGOSTE, DE RĂZBOI, DE MOARTE, DE UNUL SINGUR. Prezintă actorul MARIUS ROGOJINSCHI

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.