Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani va găzdui a doua ediție a memorialului „Gheorghe Bursuc”

Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani va găzdui a doua ediție a memorialului „Gheorghe Bursuc”

Vineri, Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani va găzdui la sediul său din Centrul Vechi debutul Memorialului şahistic” Gheorghe Bursuc, ajuns la a doua ediţie. În competiţia ce va fi supervizată de arbitrul internaţional Radu Şofran vor intra cei mai buni opt şahişti nevăzători din ţară, precum şi trei şahişti nevăzători botoşăneni, cu rezultate foarte bune la nivel naţional.

Tudorel Tupiluşi, preşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani şi organizator al Memorialului “Gheorghe Bursuc”, a gândit acest eveniment în amintirea primului preşedinte al asociaţiei botoşănene, ce a avut în grijă destinele nevăzătorilor botoşăneni vreme de două decenii. “A fost un om de aleasă simţire, de la care am avut, cu toţii, foarte multe de învăţat”, declară organizatorul competiţiei şahistice.

La momentul inaugural al evenimentului vor fi prezenţi şi membri de familie ai regretatului Gheorghe Bursuc. Şahiştii botoşăneni care se vor “duela” pe tabla de şah cu reputaţii lor colegi din ţară vor fi Cezar Vieru, Neculai Bunduc şi Tudorel Tupiluşi.

Competiţia figurează în calendarul Federaţiei Române de Şah.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

O bătrână de 97 de ani a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.