Cod Portocaliu de caniculă azi și  mâine, la Botoșani - FOTO

Cod Portocaliu de caniculă azi și mâine, la Botoșani - FOTO

Valul de căldură persistă, în județului Botoșani, până mâine. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare tip cod portocaliu de disconfort termic ridicat și caniculă, valabilă astăzi și mâine, pentru zece judeţe ale ţării, printre care şi Botoșani. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 36 şi 38 de grade.

Pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
- mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
- păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia

Dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
- nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
- nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
- pregătirea hranei prin utilizarea focului deschis trebuie să se desfășoare doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu; 
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

La nivelul județului Botoșani, prefectul Sorin Cornilă, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, a dispus punerea în aplicare a Planului de măsuri de prevenire și reducere a riscului de manifestare a situațiilor de urgență pe perioada sezonului estival (secetă și caniculă).

Astfel, la nivelul unităților administrativ-teritoriale au fost înființate puncte de acordare a asistenței medicale de urgență și de distribuire a apei potabile. Totodată, a fost informată populația cu privire la măsurile ce se impun a fi luate pe timpul caniculei și secetei și au fost identificate persoanele vulnerabile.

La nivelul comunelor Drăgușeni, Văculești, Sulița și Cristești, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au transportat, cu autospecialele din dotare, apă menajeră pentru populație.

Stirea anterioara

O femeie a decedat pe un câmp din județ. I s-a făcut rău și s-a prăbușit

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None