Ziua Porţilor Deschise la sediul Jandarmeriei din Botoșani - FOTO.

Ziua Porţilor Deschise la sediul Jandarmeriei din Botoșani - FOTO.

Astăzi, 3 aprilie , la sediul Jandarmeriei botoşănene a fost Ziua Porţilor Deschise.

Aproximativ 500 de elevi din şcolile botoşănene au vizitat instituţia noastră, fiindu-le prezentate misiunile, armamentul şi mijloacele de protecţie specifice din dotarea jandarmilor, precum şi un exerciţiu demonstrativ cu câinii de serviciu, foarte apreciat în special de elevii din clasele mici.

De asemenea, cu ocazia programului internaţional de orientare profesională pentru elevi ,,Job Shadow Day” – a 11- a ediţie în România, 17 elevi de la liceele Dimitrie Negreanu şi Gheorghe Asachi, au avut parte de o activitate concretă, învăţând mai multe despre activităţile , îndatoririle şi responsabilităţile  jandarmilor, prin interacţiunea cu angajaţii Jandarmeriei.

Elevilor le-au fost prezentat un film privind misiunile şi activităţile Jandarmeriei, iar locotenentul Panaite Florentin, din cadrul Biroului Resurse Umane, le-a prezentat oferta de şcolarizare în instituţiile de învăţământ aparţinând Ministerului Afacerilor Interne – Arma Jandarmi.

Acest program îi ajută pe tineri să înţeleagă diverse opţiuni de carieră  şi să găsească mai uşor  un răspuns la întrebările: ,, Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?”.

Jandarmeria botoşăneană mulţumeşte pe această cale Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, şi în mod special doamnei profesor Carmen Afrodita Giocaş , pentru implicarea în organizarea acestui eveniment de o importanţă deosebită în cariera elevilor.

Sursa: DorohoiNews.ro

[gallery link="file" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.