Voluntar american implicat la Botoșani în proiectul de integrare a romilor, „Minţi deschise, porţi deschise”

Voluntar american implicat la Botoșani în proiectul de integrare a romilor, „Minţi deschise, porţi deschise”

Proiectul „Minţi deschise, porţi deschise” este un proiect iniţiat de către Asociaţia „Renaşterea Botoşăneană”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoşani, cu participarea „Corpului Păcii” („Peace Corps USA”) care a trimis un voluntar, Buckley Deborah, pentru un stagiu de 6 luni, începînd cu ianuarie 2013.

Proiectul are 2 componente:

Îmbunătăţirea imaginii comunităţii romilor la Botoşani şi diminuarea prejudecăţilor care există faţă de romi. Printre activităţile proiectate: evenimente publice, animaţie stradală/ flash mob, scenete de teatru inspirate din poveşti de succes ale tinerilor romi din Botoşani.

Sprijin pentru tineri romi, selectaţi după anumite criterii, în dezvoltarea unei cariere profesionale. Activităţi principale: înscrierea unor tineri romi la cursuri de calificare profesională, sprijin pentru iniţierea unor afaceri private, program de stagiatură, ucenicie, bursa locurilor de muncă.

Obiective:

Creşterea şanselor de integrare a romilor prin angajarea lor în muncă, depăşind tendinţele de discriminare care se mai manifestă încă în societatea noastră.

Sprijin efectiv pentru tinerii selectaţi în dezvoltarea lor personală şi construirea unei cariere profesionale.

În acest moment, proiectul se află în faza de pregătire când echipa de proiect împreună cu tinerii romi selectaţi, dar şi cu anumite instituţii (de exemplu: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspectoratul Şcolar Botoşani, unităţi şcolare, ONG-uri din Botoşani, din ţară şi din străinătate), identifică cele mai bune mijloace pentru atingerea obiectivelor.

În acest context, miercuri, 13 februarie 2013, a avut loc o întâlnire la care au participat, tinerii romi selectaţi, reprezentanţi ai unor organizaţii ale etnicilor romi din Botoşani, de la Inspectoratul Şcolar Botoşani, elevi ai Colegiului Naţional A.T. Laurian, precum şi voluntarul „Corpului Păcii” din cadrul proiectului.

La această întâlnire au participat primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, împreună cu viceprimarul Cosmin Andrei care şi-au exprimat entuziasmul şi susţinerea faţă de acest proiect.

Scopul întîlnirii a fost iniţierea pregătirii unor manifestări artistice care vor debuta în data de 8 aprilie 2013 (Ziua Internaţională a Romilor).

Pentru aceste manifestări artistice, tinerii participanţi sunt coordonaţi de către Mirela Nistor, actriţă de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani şi Grant Mathews, actor şi voluntar „Corpul Păcii” la Vlădeni.

Din echipa proiecului „Minţi deschise, porţi deschise” fac parte: Nanea Nicolaie Claudiu reprezentant al organizaţiei gazdă Asociaţia „Renaşterea Botoşăneană” şi angajat al Primăriei Botoşani,  Goldenberg Marcel- consilier al primarului Ovidiu Portariuc şi Buckley Deborah-voluntar „Corpul Păcii”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.