Trei grădinițe construite și alte patru în licitație în județul Botoșani

Trei grădinițe construite și alte patru în licitație în județul Botoșani

În această săptămână au fost recepționate trei grădinițe construite cu fonduri prin Banca Mondială și s-a anunțat construcția altor patru din aceeași sursă de finanțare.

Astfel, în Broscăuți, Cristinești și satul Draxini din comuna Bălușeni au fost recepționate grădinițe finanțate prin Banca Mondială.

Autoritățile locale au pus la dispoziția Guvernului terenul pentru construcție și utilitățile, urmând ca după finalizarea construcției să fie continuate lucrările de amenajare a curților și locurilor de joacă astfel încât în toamnă să fie pregătite grădinițele pentru noul an școlar.

Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a anunțat că alte patru grădinițe vor fi construite în județ tot prin finanțarea Băncii Mondiale, două grădinițe vor fi construite în municipiul Dorohoi, una în comuna Mihai Eminescu și una în comuna Gorbănești.

„În perioada imediat următoare vor intra în licitație alte patru grădinițe, construite tot prin Banca Mondială, care vor fi detoate cu mobilierul aferent. Aceste investiții completează practic construcția sau reabilitarea de unități de învățământ prin programul național desfășurat prin PNDL II. Ne dorim ca în anul 2020 să închidem această discuție la nivelul județului: de construcții grădinițe, construcții școli, reabilitări”, a declarat Doina Federovici.

Stirea anterioara

„Elefănțelul curios” la Teatrul Vasilache Botoșani

Stirea Urmatoare

Bărbat fără permis de conducere depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.